Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ţi d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor să-nebunesc!
Ah, braţul tău rotund e alb se lasă
Cu graţie pe umerii-mi privesc
În ochii tăi, în faţa ta în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună!
Nebună, că nu are şir şi minte,
Ci graţie ş-amor copilăros,
La gura ta, care zâmbind îmi minte
Spre-acoperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu când da ochiu-ţi fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în fiinţa-ţi luminoasă!
Surâsul tău o rază e de soare,
Şi ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Şi sânul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mâna ta,
Când tremurând priveşti şi zâmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea
Şi sărutarea ta oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune!
De n-ai fi tu, ce-ar folosi viaţa,
Speranţele-i, şi binele-i, şi tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceaţa,
Un chin ar fi ce l-aş sfârşi să pot;
Pe când astfel o noapte e măreaţă,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna
O gură dă-mi, iubito şi-ncă una!
Spre sărutare gura-ţi se încreaţă
Şi ochii tăi privesc întunecat
Şi visători. Iubito, tu, glumeaţă,
Nu ştii c-a săruta e un păcat
Şi că-n întunecata lor dulceaţă
Nu s-uită ochii de copii vodat'
Fără să plângă-n urmă-a lor langoare
Şi voluptoasa lor întunecare!
Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aş uita toate... tu mă înţelegi
E drept că ţie-o vorbă-ţi trebui numa
Ca toată firea mea în lanţ s-o legi
Dar vorba aceea serie-ori de glumă,
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu? O, taci - o, taci, n-o spune
Ai spus-o? -S mânios, tu, -nţelepciune!
În van vorba ta blând povăţuieşte
La seriozitatea ta surâd;
Spre sărutare gura-ţi se-ncreţeşte;
Spre sărutare ochii tăi se-nchid;
Şireată eşti! sub geana ce umbreşte
Ochii-ţi sclipesc, şi-mi pare că ei râd;
Cu braţul ţi-i acoperi?... Supărată?
Ce te prefaci, iubita mea şireată?
