Dragoste sau Pasiune?.....stim sa facem diferenta?

As vrea sa spun ca stiu ce este iubirea. Am incercat sa-i dau definitii peste definitii, am incercat sa-mi confirm ca ceea ce simt este iubire, am incercat sa caut un motiv pentru care iubesc. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc. Pana azi dimineata… cand,am avut o mica reflexie interioara.De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Oare nu este dragoste ceea ce simt? Sa fie doar pasiunea fiecarui inceput? Sau faptul ca am fost atat de dezamagita in iubire incat nu mai cred in basmele cu suflete pereche si dragoste intru trup si suflet? Intrebata ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara frictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios,...sau ca,sunt perechea perfecta.Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. Eu am facut de foarte multe ori confuzia intre dragoste si pasiune… Ceata inca persista in jurul meu… Avand pasiune in viata mea, mi-am dorit dragoste. Atunci cand am avut dragoste, tanjeam si dupa pasiune.. Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of...femeile astea! Asa ar spune multi,dar...uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea. Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?

Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagita sau nu…

Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si...iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili, sexul nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut,.... Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,...cel putin deocamdata.Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea...am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam dupa dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,... aproape de Fericirea Absoluta?...sa spun asa.Deoarece...nu stim sa facem diferenta,acesta este adevarul,crudul adevar,care...ne impiedica sa vedem realitatea,suntem confuzi...si cand traim pasiune,credem ca-i dragoste,cand traim dorinta,spunem ca-i iubire,si cand e dragoste...suntem deja prea euforici,pentru a o mai deosebi de celelalte!

CE NE IMPIEDICA SA SIMTIM,SA TRAIM CU ADEVARAT??

Sa iubesti nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: a fi blind cu altul si a fi blind cu tine insuti a fi tolerant si ingaduitor a fi ferm, dar nu rau a fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu a judecala ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul la nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie insuti la-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se simta mai bine, sa rida, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu incredere si speranta.Cind invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt lucru este rau, sa stim ca, daca punem mina la priza, riscam sa ne alegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.Felul in care interiorizam informatia despre lume si viata isi pune amprenta asupra comportamentului, a afectivitatii, a vietii noastre. Fiecare om interiorizeaza conceptia despre lume in stilul sau si constatam astfel ca, ceea ce este bun pentru unul este rau pentru altul. Ceea ce este frumos pentru unul este urit pentru altul.Conceptul de perfectiune nu incape in sfera exprimarii omenesti din simplul motiv ca el este generat de felul in care am interiorizat valorile vietii si ale lumii. Cind ii cerem altui om sa fie perfect,noi cerem sa fie perfect din punct de vedere al valorilor pe care noi le-am interiorizat, dar el a interiorizat cu totul diferit valorile omenesti. Ne luptam cu programele celor pe care vrem sa-I schimbam,afisind noi insine un program, care nu este decit subiectiv si care ne duce, in mod evident, la suferinta mentala, emotionala, la incapacitatea de a ne exprima iubirea fata de cei din jur, la sentimente profunde de vinovatie si autovictimizare. De retinut “Singura fiinta de pe lume pe care o puteti schimba si care va genera schimbarea lumii din jurul vostru sinteti voi insiva”.Cind urmarim defectele si lipsurile altora, noi nu ne mai iubim si nu mai putem iubi....De ce se intimpla astfel? De exemplu, dorinta expresa de a fi iubit devine CEVA generator de suferinte inimaginabile. Din dorinta de a fi iubiti extragem suferinta de a nu iubi si suferinta de a nu gasi niciodata o iubire satisfacatoare sau un sentiment de implinire si multumire sufleteasca.

Dorinta de a fi iubiti este cauza esentiala a faptului

ca nu iubim si nu ne iubim pe noi insine. De ce? Pentru ca atunci

cind ne vom autosugestiona sa fim iubiti, noi vom cauta la ceilalti fiecare

gest, fiecare cuvint, fiecare fapta care arata ca ei nu ne iubesc.

Pretentiile noastre vor creste continuu si acest fenomen este urmarea

faptului ca urmarind defectele si lipsurile altora, noi nu mai iubim.

Nu mai sintem buni. Nu mai sintem toleranti. Nu mai avem rabdare si

intelegere. Nu le dam celorlalti dreptul de a-si asuma

responsabilitatea alegerilor lor in viata. Vrem ca ei sa aleaga ce

vrem noi ca ei sa aleaga. Vrem sa le luam libertatea. Iar ei vor dori

sa evadeze. Ei se vor simti inlantuiti si sufocati si, de aceea, la

rindul lor, risca sa piarda capacitatea de a iubi. Relatia nu este

intimplatoare niciodata.

Cind unul se schimba in interior, se

schimba si celalalt. Paradoxul in sfera existentei omenesti este

acela ca sfirseste prin a iubi cel ce renunta la orice il face sa nu

iubeasca. Si primul lucru responsabil de lipsa noastra de iubire este

pretentia de a fi iubiti. A alege sa fii tu cel care iubeste este

primul pas catre schimbarea interiorului, a mintii si a emotiilor. Si

ce sa facem pentru a iubi? Sa incepem prin a exersa iubirea pentru

ceilalti in conditiile in care sintem in acest moment. Chiar daca

primiti sau nu un raspuns iubitor de la ceilalti, iubiti.

Ajutati pe

cineva, fie ca va spune multumesc sau nu. Dar nimeni, absolut nimeni pe lumea aceasta nu este

conceput sa nu poata iubi.

Aceasta este numai o frica omeneasca pe

care o putem depasi intelegind ca iubirea nu este o manifestare

hormonala, ci exprimarea bunatatii, a intelegerii, a rabdarii si

compasiunii pentru cei din jur. Alegeti clar: “De azi inainte vreau

sa fiu eu acela care iubeste”. Rugati-va pentru a putea iubi,faceti sport, supravegheati-va mintea si rugati-va pentru ginduri bune cind ele contin ura, suparare la adresa voastra

sau a celor din jur. Orice metoda va va ajuta sa iubiti, folositi

aceasta metoda, dar nu fara a renunta la pretentia de a fi voi cei

iubiti.Nu uitati ca in fiecare moment voi alegeti ceea ce vreti sa fiti; cind

il judecati pe altul, veti sfirsi prin a face lucrul pe care il

judecati la el. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca ceea ce un

om face este determinat de perceptia pe care el o are asupra lumii.

Nu uitati ca niciodata nu exista cineva din afara voastra care va

incurca sa iubiti,numai voi insiva...acest lucru il recunosc si eu!

Exista oare suflete pereche?

         Exista oare suflete pereche? Este adevarat ca pentru fiecare dintre noi exista undeva, in lumea aceasta, jumatatea? Este adevarat ca in orice clipa putem trece, fara sa ne dam seama, pe langa omul alaturi de care am putea imbatrani frumos, cel care ne poate implini astfel incat sa formam un intreg? Exista oare posesorul celeilalte jumatati? Oare sufletele pereche sunt identice sau sunt diferite, completandu-se pentru a forma un suflet perfect, un intreg?

          E posibil sa nu-l intalnim din prima, e posibil sa nu-l intalnim niciodata sau e posibil sa fie chiar langa noi... Ai impresia ca il stii dintotdeauna, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima.
         Exista un sentiment aparte care îti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decât pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.

         Exista câte un suflet pereche pentru fiecare dintre noi!

        Atunci când întâlnesti un suflet pereche, esti capabil sa renunti la orice s-ar opune si sa învingi orice ti-ar sta în cale. Te cufunzi în inima si îl simti acolo. Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient.
        Însa exista si suflete pereche care, nu pot fi împreuna niciodata, suflete sortite într-un fel tristetii si durerii neîmplinirii. Atunci îti spui: sufletul meu pereche e pierdut, îl voi regasi poate, cândva, într-o alta viata?!

Un rol obscur

Doar am neglijat ascunsul din fiinta mea,

Te-am iubit si am iesit din rol.

M-ai sufocat violent in corset de vise triste

Si gura mi-ai cusut-o in tacere.

Genele picura murdarul norilor persecutati

De palme si zboruri nule.

Nu mai am ochi, sunt legati cu panglici de trecut,

Iar umerii – uscati de mangaiere.

Imi ard gandurile si pielea se-nfierbanta grav

Cand iti iubesc asternutul gol.

Pletele curg in cascade inselate, lasand urme

Ale pasilor de stele cazatoare.

Spatele mi-e zgariat de alintul respiratiei tale,

Iar sangele reflecta portrete din trecut

Buzele au colturile amagite de noiembrie,

Viseaza la culorile din obscura mare.

Nici nu mai miros fericirea frunzelor de toamna,

Portretul perfect a iesit din decor.

Stand intinsa cu privirea din cer spre pamant,

Obosesc fluturii sa bata din aripi

Si isi coboara antenele pe pleoapele-mi pierdute

Sa aseze praf mut in ochi verde.

Cazuta pe gandurile vechi, ambigua fiind,

Pierd realitatea pe rasul infantil.

Pielea nu-mi mai simte frigul singuratic,

Sub masca unei lumi absurde.

Cand intunericul eclata propria impacare,

Te-am iubit si mi-am intrat in rol.

Mesaj de la CUPIDON

                                                        Regăsiţi-vă pe voi prin iubire.

A te îndragosti înseamna sa recunosti prezenta lui Dumnezeu în cineva sau ceva. Sa vezi perfectiunea fara sa-ti fie teama ca te amagesti si sa crezi în ea. Pentru ca în adâncul fiecaruia ea exista. Sa fii beat de fericire, sa plutesti, sa poti îmbratisa tot ce privirea poate cuprinde. Sa fii "orb" de iubire, "sa-ti pierzi mintile", pentru ca nici o formula, nici o regula sau logica nu mai este valabila.



Sa te simti întreg, sa simti ca totul în jurul tau participa la bucuria ta. Sa simti ca ploaia e o binecuvântare, ca vântul poarta soaptele iubirii tale, ca aerul pe care-l respiri este viu pentru ca fiinta iubita îl respira în acelasi timp cu tine, ca norii sunt purtatori de mesaje, ca toate florile pe care le vezi seamana cu inima ta înflorita si ai vrea sa le daruiesti, ca oamenii zâmbesc pentru ca se bucura împreuna cu tine, ca pasarile cânta fericirea si ai vrea sa le fii recunoscator, ca totul, absolut totul este în sarbatoare.


A te îndragosti înseamna sa descoperi ca lumea este plina de iubire, ca a fost creata pentru a celebra iubirea.


A te îndragosti înseamna sa te bucuri de perfectiunea fiintei iubite, dar si sa fii pregatit pentru limitarea umana ce-i urmeaza, stiind ca, dincolo de ea, cel iubit contine în el întreaga splendoare divina.


Pentru a sti de la început si a nu uita niciodata ca în adâncul fiintei noastre suntem perfecti. Pentru a avea încredere ca prin iubire putem deveni ceea ce în esenta deja suntem. Pentru ca iubirea încurajeaza si uneste, iubirea iarta, vindeca, iubirea lumineaza, creeaza si înalta...


Pentru ca iubirea a fost si va ramâne cea mai mare minune a lumii...

Ingerul Iubirii

 
 Iubirea nu moare niciodata. Astfel ne soptesc îngerii dragostei eterne. Cu ei alaturi, ne eliberam de teama de a fi abandonati si sufletul ni se deschide catre izvorul iubirii.

   Cu totii am trecut si mai trecem înca prin diverse încercari afective, fie ele despartiri, indiferenta a persoanei iubite sau chiar disparitii. Când apelam îngerii dragostei eterne, ei vor fi fericiti sa vindece orice rana sufleteasca si sa ne ajute sa ne deschidem spre o noua relatie, daca dorim.
   Atunci când o dragoste pierduta ne chinuie inima, îngerii ne aduc aminte ca esenta iubirii nu poate fi distrusa. Ea dainuie în fiecare, pura si libera de atasamente, ca un substrat fundamental, pentru eternitate. Noi suntem iubire. Nici un esec si nici o deceptie nu poate schimba acest adevar. De aceea, atunci când iubim, îngerii dragostei eterne ne ajuta sa pastram vesnic în noi fericirea acestei iubiri.
   Sa ne rugam acestor îngeri minunati sa rupa valul care ne separa de dragostea eterna. Daca ne simtim singuri, îi rugam pe ei sa ne ajute sa retraim momentele fericite pe care le-am avut în viata. Ei ne vor darui bucuria de a gasi iarasi, în jurul nostru si în noi, puterea miraculoasa a iubirii.

Uniti prin dragoste

   S-a mai dus inca o zi,...noaptea sper sa fie un sfesnic bun pentru toti.....Afara e inca frig, dar in casa e cald si bine...stateam si ma gandeam....uitandu-ma la un inel primit de la el....
    La baza, e mai subtirel…ca orice inceput…Dar, pornind in sus, devine tot mai plin, tot mai puternic…Cu cat trece timpul, relatia devine tot mai puternica…Apoi, daca urmezi calea, ajungi in varf…si acolo intalnesti coroana…acolo vezi ceva stralucind mai puternic … Asa e si-n viata…Mergi, mergi, mergi, si daca mergi bine, tot cresti, pana ajungi tot mai sus…Si intr-o zi, vei ajunge la tinta…intr-o zi vei primi adevarata coroana…

    Ce am invatat eu aseara?…ca, adevaratul diamant nu-l intalnesti undeva jos, la inceput..ci, il primesti doar dupa ce ai invatat lectii importante…

TRANDAFIRI !

Conform unei legende grecesti,trandafirul ar fi fost destinat sa fie, inca de la nastere, cea mai frumoasa floare.

Zeita florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte draga ei,si a vrut ca noua floare sa nu aiba pereche pe lume. De aceea, i-a convocat pe ceilalti zei ca fiecare sa-i daruiasca cate ceva din atributele lor:
Dyonissos i-a daruit parfumul ametitor, Cele 3 Gratii i-au dat stralucirea, veselia si farmecul, Zephyr, vantul de primavara, a dat la o parte norii pentru ca Apollo sa lumineze si sa-l infloreasca.La urma, Ares, zeul razboiului, i-a dat in dar spinii,pentru ca floarea sa isi poata apara frumusetea.

Te iubesc...Te iubesc.....Te iubesc....

IUBIREA MEA, DACA NU TE CUNOSTEAM, ACUM NU AS FI FOST ASA. M-AI INVATAT SA PRIVESC LUMEA CU ALTI OCHI, DOAR IUBINDU-MA. AI STIUT SA-MI FII ALATURI, AVAND RABDAREA DE A ASTEPTA. NU VREAU ALTCEVA DECAT FERICIREA TA, PENTRU CA TE IUBESC, CUM SE POATE IUBI VIATA. MA ROG CERULUI DOAR SA TRAIESC CU TINE ALTE EMOTII, ALTE BUCURII, PENTRU CA IUBIREA MEA, AI STIUT SA ADUCI IN VIATA MEA LINISTEA PE CARE ALTII NU MI-AR FI DAT-O. ACUM SI INTOTDEAUNA TE VOI IUBI

********************************************************************************

Pot rezista tentatiei de a te suna ca sa-ti aud vocea,pot rezista tentatiei de a alerga catre tine pentru a-ti vedea lumina ochilor, pot sa-mi prind cu putere capul in maini ca sa ferec gandurile care ma duc la tine,Dar cand vine seara,se aprind stelele pe cer si ochii mei se inchid,In acea clipa nu pot renunta sa te visez..Ma gandesc la ochii tai verzi, ma innebunesti cand te uiti la mine cu privirea ta dulce, si as vrea sa fii mereu langa mine,pentru ca a te saruta si a te îmbratisa ...nu ma oboseste niciodata,ma faci sa ma simt bine,mi-ai schimbat viata si nu voi înceta vreodata sa TE IUBESC.

Cand noaptea ocupa camera ta,

gandeste-te la mine,
imbratiseaza-ma cand sunt in gandurile tale...
Saruta-ma si asculta-mi inima
care tremura de atata dragoste si care ma poarta la tine..
Nu iti doresc o viata cat are o stea ar fii prea lunga,
nu-ti doresc o viata ca a unui trandafir ar fii prea scurta,
dar iti doresc sa ai ceea ce ai deja:
Frumusetea unui trandafir si splendoarea unei stele.......TE IUBESC PREA MULT


Exista dragoste care nu isi va gasi sfarsirea niciodata...ca a nostra! Chiar daca acum nu putem fi impreuna...inima mea te va astepta pentru intodeauna dragostea mea!

As vrea sa fiu marea ca sa strang lacrimile tale,

as vrea sa fiu zapada ca sa ma topesc pe buzele tale,
as vrea sa fiu iubirea ca sa traiesc in inima ta,
as vrea sa traiesc o zi mai putin decat o sa traiesti tu,
as vrea sa iti dau un sarut mai mult decat ai visat tu...
te iubesc

Aceste cuvinte sunt fructul inimii mele pentru tine,



tie care ai dat o viata,


iti dau o fericire nemarginita care sa dureze pentru toata viata.


Multumesc ca te-ai întalnit cu viata mea,


multumesc pentru ca mi-ai daruit visul existentei tale.

Sper ca iubirea noastra sa dureze pentru totdeauna.

De cand te-am cunoscut, viaţa mea s-a schimbat.

Sper ca vom reusi sa depasim momentele dificile

care vor fi si ca vom face acest lucru împreuna.

Am speranta ca iti va fi bine alaturi de mine.

Vreau sa te fac fericit si voi face totul ca sa reusesc.

As vrea sa adorm simtindu-ti bataile inimii

si sa ma trezesc la sunetul respiratiei tale însotit

de foarte dulcele tau sarut.

In fiecare clipa prin fata ochilor nostri imagini se succed cu o viteza ametitoare. Viata fiecarui om este un buchet de sentimente, experiente si imagini strans legate intre ele astfel incat una o genereaza pe cealalta. In imaginile noastre incercam sa surprindem si sa pastram sentimente pentru momentele in care vrem sa ne aducem aminte. Un clic de o fractiune de secunda poate insemna mult, poate chiar o mie de cuvinte...


"Tot ce e mediocru in viata mea se datoreaza prejudecatii ca in viata e bine sa fii “intelept” in orice imprejurare. In fond, ce ne recomanda intelepciunea? Sa fim atenti, evitand riscurile , imprudentele si excesele. Sa facem totul cu “masura”. Si tocmai aceasta “masura” o regasesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a nebuniilor netraite. N-am avut inteligenta sau norocul de a pricepe la timp, ca adevarata “masura” a vietii unui om nu se poate obtine decat prin “lipsa de masura”, dorind “fara masura”, indraznind “fara masura”, iubind “fara masura”. Nu stiu daca aveam calitatile necesare pentru a pune in practica ideea mea (de la batranete) ca “nebuniile” sunt mai recomandabile intr-o viata (atat de scurta!) decat o intelepciune searbada si cuminte." OCTAVIAN PALER

Cu o floare nu se face primavara, dar printre atatea flori am inceput sa simt apropierea lui.

Sarutul

Vederea lumii se-ndumbrea, cand noi
ne sarutam in piete si in scuaruri,
Un aer mat ne-nfasura, si nimeni
nu ne-a lovit vreodata cu privirea.


Doar steaua neagra a parului tau scurt
Imi atingea cu clinchet stins, un umar,
si toti credeau ca bate-n arbori ora
cand soarele apune la amiaza.



Si pasari mari se coborau pe banci
si pe statui, pe cabluri peste iarba...
Luceau intens, presate de-un cer
pe care-l incepea iubirea noastra.

                 NICHITA STANESCU

Baile Tusnad sau..."Mica Elvetie"

Împărtăşim aceeaşi taină

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet

E târziu, e prea târziu la mine-n gând

Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină

Dar nu se ştie, nu se ştie până când.

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc

Contaminând cu ascensoare

Misterul nostru pământesc.

Îmbătrânim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Lasând papuşi fara adresă

Pentru serbările din zori.

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul decor

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon.

Suntem lucizi până la sânge

Nedesparţiţi până la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer.

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol.

Sub fruntea mea se face noapte

În ochii tăi se face zi

Şi renunţam să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi.

                                                                                            ( George Ţărnea )

GRADINA BOTANICA DIN GALATI

Sonet CXVI

Unirea sufletelor mari nu are

Hotar, iubirea nu-i iubire dacă

Se schimbă cînd întîmpină schimbare

Sau cînd se pleacă celui care pleacă.

O, nu ! Iubirea-i far aprins oricînd,

Furtunile şi bezna să le-nfrunte ;

Stea navelor ce rătăcesc, purtînd

Comori ce nu se ştiu sub-nalta punte.

Ea nu-i nebunul timpului, chiar dacă

Obraji şi buze roşii-i cad sub coasă.

Prin vreme trece fără ca să treacă,

Oricît i-ar fi ursita de tăioasă.

De nu-i aşa şi totu-i născocire,

               Nicicînd n-am scris, nicicînd n-a fost iubire !       

                                                                             (William Shakespeare,Traducere Neculai Chirica)

Emotie de toamna

Ţi-am spus vreodată că … a fi tandru este sinonim cu a iubi viaţa?

“Natura e tandră cu iubirea şi pentru asta, cel ce iubeşte lasă ce-i mai de preţ din sine însuşi persoanei iubite.”

                                                                                                                       William Shakespeare

Emoţie de toamnă

                                                                                                    de Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,

ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,

si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec în mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

Oda...timpului

Timpul mare, mărişor,

bate-ncet, încetişor,

pulsând gândului meu

c-aşteaptă de mult.. mereu..

că va bate timpul lui

şi secunda ceasului

opri-o-va, lui, lui,

cuprinzând în acul lui

clipa mea trecută, moartă...

de aş şti de când aşteaptă..

lui-lui-lui adormi încet..

lui-lui-lui timp inert..

lui-lui-lui adormi uşor

cânta Ceasu-ncetişor.

......Preluare........

Povestea este preluata de pe un alt site.....E o poveste trista in care din pacate regasim lumea in care traim....Dar cati regreta?

Merg. Cum de mai pot merge?
Ah...acum nu mai contează asta. Deşi frigul imi intră în oase, îmi simt tâmplele ude şi fruntea plină... de sudoare... de teamă.



Vine o maşină. Farurile puternice bat în spatele meu. Nu îmi pasă. Nu mă dau înlături. Acum nimic nu mai contează când văd în faţa ochilor umbra unei foste mame. Dacă nu sunt o criminală, atunci de ce am mâinile însângerate şi pântecul pustiit de umbra unui înger?! Frigul îmi urcă fiecare vertebră a coloanei lăsând în urmă fiori ce mă cutremură din toate încheieturile. Apoi îmi cuprinde maxilarul cu o încleştare de gheaţă. Simt şiroaie pe obraji. Se aude claxonul. " Doamnă, aveti grijă!". A, da! Maşina. Aş fi vrut să nu mai aud nimic. Să dispar ca o pulbere de cenuşă aruncată pe sub roţile maşinilor. Instinctul mă apără şi îmi urc picioarele greoaie pe bordura trotuarului. Îmi continui drumul, dacă mai am unul..., sub privirile trecătorilor. Nu mai e mult până acasă. Nu ştiu sigur dacă mai vreau să ajung. Am atâtea întrebări care umblă ca fantasmele prin mintea mea. Dar mai ales imagini, secvenţe evanescente, dar care apar mereu în faţa ochilor mai clare ca niciodată tocami atunci când vreau să mă liniştesc. Dar cum să-mi mai găsesc eu liniştea... Când eu am omorât-o?

Mă opresc în mijlocul parcului...E atâta veselie...Uite-i cum trec. Fiecare cu pecetea lui, cu sentimentul şi cu propria bătaie de inimă. Toţi aleargă ca umbrele colorate, ca luminiţele ce se pierd în cetina bradului...de Craciun. A... Craciunul, cadouri, zâmbete, căldură... Ca în fiecare an. Fiecare om merge în drumul său. Pe mine nu mă vede nimeni? Se pare că nu. Nu mai sunt o călătoare. Se sfârşeşte. Mai sunt doar câteva clipe. Ajung acasă şi se va sfârşi. Continui să merg. Pe asfalt se aude zgomotul tocurilor mele...Mă îngrozesc proprii mei paşi. Dar...se mai aude ceva. De unde vin glasurile acestea nepământeşti? Îmi întorc privirea, iar în întunecimea străzii lugrube...o bisericuţă, ca o văpaie în mijlocul pustietăţii. Paşii mei se îndreaptă spre scările luminate. Ce cor de îngeri înalţă slavă Creatorului? De unde galsurile acestea care îţi ridică duhul şi din cea mai nenorocită mocirlă?

Mi se pleacă genunchii pe scările reci...

Poate pentru prima oară în viaţa mea mă rog fără a spune vreun cuvânt.

Faţa-mi palidă şi înlăcrimată este brăzdată de lumina fadă ce se strecoară prin geamurile bisericii. Nu îndraznesc să intru. Liniştea străzii îmi îngăduie să aud din lăcaşul sfânt, fiecare vibraţie a vocilor. Acum îmi dau seama...printre lacrimi văd mai bine. Mai presus de cadouri, de zăpadă, de brazi, de ornamente, de mâncăruri...Crăciunul e naşterea pruncului Iisus. Îmi pare rău, Doamne, că nu ştiu mai multe despe Tine. Of, Doamne, lacrimile care cad în faţa Ta îmi spală ochii şi mă face să văd ceea ce nu am văzut mai demult. Cum, cum am putut? Un Prunc vine pe lume pentru a o izbăvi de păcat, iar un alt prunc moare fără a afla de lumea aceasta...moare poate aruncat acolo printre gunoaie. Nu vreau să fiu o ucigaşă! Tu, Dumnezeule, Te-ai născut pe paie... Oare pruncul nenăscut n-ar fi avut căldura unei locuinţe?

Acum e rece. Ştiu că Tu poate mă vei ierta, dar oare...eu...?

ADEVAR

Ai fost şi tu cândva cu tălpile goale, bătătorite de argilă. Cu mersul uşor simţind fiecare petec de pământ sub călcâiele roşii. Ai uitat.


Zilele când iarba te prindea cu patimă de glezne sunt prea departe...undeva în alte colţuri uitate. Roua se împrăştia în mii de sărutări pe talpa ta caldă şi tu zâmbeai cu zâmbet bun. Uitându-te în sus...cerul învelea pâmântul cu braţele sale şi pe tine împreună cu el. Tu erai din el. Acum...uitare.

Picioarele-ţi sunt prinse în pantofii cu toc, în cei făcuţi din piele scumpă, în pantofi eleganţi care te strâng, dar pe care niciodată nu îi dai jos. Suporţi şi încerci să uiţi durerea provocată de curelele lor stranse pe gleznele tale. Pantofi care mai de care mai strălucitori cu pietre scumpe, înalţi strivind orice iese în cale lor. Călcând cu vanitate pe drumul spre uitare. Spre o uitare care ucide.

Dar dacă totuşi îţi aduci aminte că există o Lumină, dacă îţi aduci aminte de jertfa Celui pironit pe cruce şi dacă vrei să mergi spre El... Du-te! ....şi...lasă, te vei descălţa pe Drum. Te vei descălţa de toate mândriile tale, poftele şi indiferenţ ta. De bezna densă din tine... Mergi...Aleargă!

VIS

......Inca un vis. E asa frumos si atat de bine..Sufletele sunt albe, întruchipand puritatea .., sfintenia şi perfectiunea - mireasma curcubeului ,iar omului ii este dat sa se bucure , dar nu de albul ninsorii, ci de acest alb al umanului. Sufletul e sanctuarul sperantei, al frumosului şi al vieţii.

De fapt, ce este viaţa????
Tu vei decide ce vrei sa fie,... chiar daca roata vietii isi urmează cursul, chiar daca nu te cunoaşte nimeni...., te deprinzi să fii multumit cu starea in care te gaseşti!.........

Lectie de viata

Am invatat

Sa nu mai plang atunci cand inima ma doare,
Sa nu mai plang cand sufletul e trist si moare,
Sa tac atunci cand lacrimile vorbesc,
Ca trebuie sa ignor si ca trebuie sa traiesc,
Desi ranile ma dor iar amintirile ma chinuiesc!