SF NICOLAE....MOS NICOLAE !!!

Seara lui Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.


Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decit saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.


De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Cine e Mos Nicolae?
Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de Mos Neculai si pina la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca biruitor de popor ) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim
Crestinii acelor timpuri au pastrat memoria numeroaselor sale minuni (readucerea la viata a unui corabier cazut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea, prin rugaciune si post, a furtunii de pe mare s.a.). In ultima parte a vietii s-a retras la manastirea ctitorita de el, a Sionului, unde a fost inmormintat la 6 decembrie 352. Dupa opt ani, imparatul Justinian a ridicat la Constantinopol o biserica, in cartierul Vlaherne, cu hramul numelui sau. Ducindu-se vestea ca din mormintul sau izvoraste mir, crestinii din intreaga lume au facut pelerinaj, vindecindu-se de boli incurabile.

Din veacul al XIX-lea, mina dreapta a Sfintului Nicolae se pastreaza la Biserica Sf. Gheorghe Noi din Bucuresti, unde se gaseste si mormintul Sfintului voievod martir Constantin Brincoveanu cu cei patru fii ai sai. Numeroase biserici din tara si mai ales din Ardeal au hramul Sfintului Nicolae.


Le Père Fouettard In Franta, Sfintul Nicolae este insotit de un personaj pe care oamenii din Metz il dispretuiesc. Pina in 1552, Mos Nicolae venea singur pe 6 decembrie si aducea jocuri si dulciuri copiilor cuminti, dar si celor mai putin cuminti. In anul acela, Imparatul Carol al V-lea a asediat orasul Metz. Messienii au fost nevoiti sa ceara ajutor regelui Frantei pentru a face fata asediului care a tinut, cu toate acestea, pina in ianuarie 1553. Breasla tabacarilor a inventat chiar in timpul asediului un personaj grotesc pentru a-i imbarbata pe locuitorii din Metz. Personajul il reprezenta pe Carol al V-lea si purta cu el un bici cu care incerca sa pedepseasca tinerii si tinerele, alergindu-i pe strazi. Anul urmator, pentru a se bucura de libertate, breasla a reinnoit ideea acestui personaj urit, dezagreabil. Trecerea lui prin oras coincide oarecum cu aceea a Sfintului Nicolae.
Anii au trecut si, cu timpul, a devenit un obicei ca Sfintul Nicolae sa aduca dulciuri, iar caricatura lui Carol al V-lea sa apara pedepsind copiii neascultatori cu nuielusa usturatoare. Oameni pasnici, locuitorii din Metz l-au uitat pe Carol al V-lea si l-au botezat Père Fouettard (mosul care vine cu biciul) pe cel care-l insotea pe Mos Nicolae, patronul copiilor.


Imaginea acestui personaj s-a raspindit putin cite putin spre Nord si astfel Père Fouettard a fost acceptat in Germania, Olanda, Belgia, rezolvind uneori problemele educative ale unor parinti, prin aparitia sa, care speria copiii neascultatori. Ideea nuielusei care pedepseste a ajuns pina pe meleagurile noastre.

Ce aduce Mos Nicolae
La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa. Sfintul Nicolae si aghiotantul sau Ideea de mos care aduce daruri copiilor a aparut in Scandinavia, cu multe mii de ani inainte de Hristos. Vikingii aveau un zeu, Odin, care calatorea prin toata lumea, in timpul iernii, calare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni si pedepsindu-i pe cei rai. Desi in crestinism s-au pierdut aceste povesti, in constiinta oamenilor ele au ramas prin existenta unor personaje cum ar fi Sfintul Nicolae si Mos Craciun.


La crestinii din Republica Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawaii el coboara din barca. In districtul german Berchtesgaden, 12 tineri imbracati in paie si avind masti care reprezinta animale danseaza in urma Sfintului Nicolae, sunind din talangi. Dupa ce ofera daruri fiecarei case in parte, tinerii dau gazdele afara facindu-se ca le bat, un fel de pedeapsa simbolica pentru eventualele rele savirsite. Si in Germania, Sfintul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite. Sfintul Nicolae are aici un sac in spate si un bat in mina, in timp ce aghiotantul este o fiinta inspaimintatoare.


In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mincata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sint aduse de ingeri.

In Siria, cadourile vin cu o camila tinara in data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede ca a refuzat sa-i conduca pe intelepti la Bethleem cind acestia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana isi petrece timpul mergind din casa in casa pentru a-l gasi pe Copilul Hristos.

Alte ipostaze ale Sf. Nicolae
O alta ipostaza a Sf. Nicolae este cea de iscoada la diavol. Se spune ca Dumnezeu a facut un contract cu Necuratul ca cei vii sa fie ai lui Dumnezeu, iar cei morti, ai lui Necuratu . Vazind insa Dumnezeu ca e rau, a trimis pe Sf. Nicolae sa intrebe cine poate sa ia contractul acela de la Necuratul. Si a stat Sf. Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pina a reusit sa puna unui drac intrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a raspuns: Numai acel ce se va naste din Duh Sfint va putea sa-l ia . Dumnezeu a trimis duhul sau de s-a nascut Hristos. Cind a implinit Hristos treizeci de ani, a mers si a luat contractul si de atunci au ramas oamenii sa fie judecati dupa pacatele lor. Iarna incepe in noaptea de Sf. Nicolae Expresia populara S-a dat Sf. Nicolae jos din cui are radacini in credinta ca sfintul ii ajuta pe hoti in ispravile lor si exprima faptul ca parintii ameninta copiii obraznici, aratind nuiaua doar cu degetul.


Tot in popor se spune ca iarna incepe la Sf. Nicolae. Mos Nicolae este batrin si are barba alba, iar in aceasta zi Mosul isi scutura barba, deci trebuie sa ninga. In aceasta zi, se spune: A intinerit Sf. Nicolae . De regula, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, si se spune ca daca Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sf. Ion va merge pe un cal negru, adica va intoarce iarna. In ziua de Sf. Nicolae incepe ziua sa se mareasca: La Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cit se intoarce puiu-n gaoace , zice poporul. De ziua lui se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.

1 DECEMBRIE

Ziua in care ne sarbatorim tara, stramosii, istoria, bunele si relele si implicit pe noi!

Ziua in care batranii rememoreaza istoria tarii si o povestesc copiilor.

Ziua in care toti suntem mandri de tot ce inseamna "roman".

"...Marea Unire din 1918 a fost ºi rãmâne pagina cea mai sublimã a istoriei româneºti. Mãreþia ei stã în faptul cã desãvârºirea unitãþii naþionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istoricã a întregii naþiuni române, realizatã într-un elan þâºnit cu putere din strãfundurile conºtiinþei unitãþii neamului, un elan controlat de fruntaºii politici, pentru a-l cãlãuzi cu inteligenþã politicã remarcabilã spre þelul dorit. [...]









Marea Unire nu a fost rezultatul participãrii României la rãzboi. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluþia din Rusia ºi destrãmarea monarhiei austro-ungare. Raþionamentul lor s-a înscris formulei tradiþionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania ºi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinþã o excludea pe cealaltã, astfel cã nimeni nu vedea cum ar fi cu putinþã ca toate aceste provincii sã intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militarã a stat la temelia României Mari, ci actul de voinþã al naþiunii române de a-ºi da armãtura teritorial-instituþionalã care este statul naþional.[...]

O necesitate istoricã - naþiunea trebuie sã trãiascã într-un stat naþional - s-a dovedit mai puternicã decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenþã, ºi, punând în miºcare naþiunea, i-a dat acea forþã uriaºã ca peste toate adversitãþile sã dea viaþã aspiraþiei sale: statul naþional."

STEMA ROMANIEI           

"Stema României datând din 1921 atestând, în limbaj propriu ºtiinþei blazonului, drumul poporului român spre împlinirea dezideratului sãu naþional. Compoziþia înfãþiºeazã o acvilã cruciatã purtând însemnele puterii ºi având pe piept un ecuson sfertuit cu insiþiune, încãrcat cu simboluri heraldice de veche tradiþie: acvila cruciatã însoþitã de soare ºi lunã (Þara Româneascã); capul de bour cu stea între coarne, flancat de rozã ºi semilunã (Moldova); un leu trecând pe un pod peste valuri naturale (Banatul); acvila ieºindã, însoþitã de soare, semilunã ºi ºapte cetãþi (Transilvania); doi delfini afrontaþi (desemnând regiunea maritimã a þãrii)."



.......................................................................................................................................................

AVEM CU CE.......!!!

 

(Scl.cu clasele I-VIII Matesti)

SF.ANDREI

SFANTUL APOSTOL ANDREI

Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Andrei era bărbat evlavios şi râvnitor întru împlinirea voii lui Dumnezeu. Pentru aceea, când aflase de propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce chema pe oameni la pocăinţă, vestindu-le apropiata venire a Mântuitorului Celui făgăduit de Dumnezeu, Andrei merse la Ioan şi se făcu ucenic al acestuia.



Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei.


Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul îl zăreşte şi îl identifică: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).


Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: “Ce căutaţi? Ce vreţi?” Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: “Învăţătorule, unde locuieşti?” “Veniţi să vedeţi!” le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas. Întâlnindu-se cu fratele său, Simon, Andrei i-a împărtăşit bucuria de a fi văzut pe Mesia şi l-a dus şi pe el la Iisus.


De aceea Biserica îl numeşte pe Sfântul Andrei “cel dintâi chemat” sau “primul chemat la apostolat”.


După această întâmplare, însă, ei s-au întors la ocupaţiile lor obişnuite de pescari. Mâinile lor aruncau mrejele în mare pentru a prinde peşte, însă inima lor era statornic la împărăţia lui Dumnezeu. Într-una din zile, Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului.


Prima dată, ei doriseră să meargă cu Hristos. Acum Hristos le poruncea să vină după El: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”.


Auzind această chemare Andrei şi fratele său Simon lasă totul - până “şi pe tatăl lor”, spre a urma pe Domnul. A te supune, nu înseamnă, oare, a părăsi, a şti ce părăseşti, când, şi mai ales, pentru ce să părăseşti? Sfântul Andrei ne arată cât de simpă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă.


Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus Însuşi cuvântul Vieţii.


Din ziua aceea, Andrei - ca şi ceilalţi apostoli - a urmat pe Mântuitorul, însoţindu-L pe drumurile Iudeii şi adăpându-se din izvorul cel nesecat al dumnezeieştii învăţături, pe care o răspândea Mântuitorul. Afost mereu aproape de Mântuitorul Hristos. Sfintele Evanghelii ne mai vorbesc despre El cu prilejul înmulţirii pâinilor, când el a dat de ştire Mântuitorului că în mulţime este un copil care are cinci pâini şi doi peşti. El a însoţit pe Filip la Domnul ca să-i vestească dorinţa grecilor de a-L vedea, şi împreună cu cei trei apostoli, a însoţit pe Domnul pe Muntele Măslinilor, marţi în săptămâna Patimilor. A fost martor al minunilor săvârşite de Domnul; s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc şi dătădor de viaţă al credinţei celei noi, întemeiată de Hristos; a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pe Cruce şi s-a bucurat în ziua Învierii. A primit plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia şi Grecia (Macedonia, Tesalonic şi Ahaia).


Potrivit unor vechi mărturii ale tradiţiei istorice, Sfântul Andrei a predicat şi în sud-estul României de azi, în Dobrogea numită în vechime Sciţia Minor.


După ce a predicat în cetăţile din Sciţia Minor, locuită de greci, romani, geto-daci, s-a îndreptat spre Sud, ajungând în ţinuturile greceşti, unde pe mulţi păgâni şi închinători la idoli i-a adus la dreapta credinţă şi la cunoaşterea lui Hristos, Cel răstignit pentru mântuirea noastră; şi ajungând în oraşul Patras, a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.


Cine dintre noi ar putea uita vreodată mucenicia Sfântului Apostol Andrei? Crucea lui, care a fost numai a lui? Bucuria lui de a muri răstignit pe ea, ca Domnul, dar pe una pe care nevrednicia lui o dorea să nu fie la fel cu a Domnului, căci a cerut să fie răstignit pe o cruce în formă de X. La vederea ei, o tradiţia ne spune că Sfântul Andrei se adresează cu aceste cuvinte: “Mă închin înaintea ta, cruce sfântă, care ai fost sfinţită de trupul Domnului, şi cu mădularele Lui, ca şi cum cu nişte pietre de preţ ai fost împodobită. Mai înainte ca Domnul să fi fost atârnat de lemnul tău, eu mă îngrozeam când te vedeam, dar prin suferinţa Domnului meu, tu ţi-ai agonisit cereasca şi negrăita dragoste şi tu eşti râvnită azi de inima mea ca o binecuvântare.


Iată, eu mă apropii de tine cu bucurie şi fără nici o sfială! De când te doresc! O, cruce, prea bună, cea prea înfrumuseţată şi cu vrednicie prea împodobită! Tu, cea pe care te-am dorit, te-am aşteptat şi te-am căutat atât de mult, smulge-mă din vălmăşagul oamenilor şi du-mă la Stăpânul meu! El m-a răscumpărat prin tine, din braţele tale să mă primească”.
Sfântul Apostol Andrei, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel a propovăduit “pe Iisus cel răstignit; viaţa lui începe cu răstignirea Domnului şi se încheie cu propria sa răstignire.


Crucea a fost amvonul lui”.


Prin tot ceea ce a crezut şi prin tot ce a săvârşit Sfântul Apostol Andrei, în trudita sa viaţă de apostol al Evangheliei, se poate pildui în chip strălucit pentru orice om de bună voinţă, ce înseamnă a crede într-un adevăr şi ce nu înseamnă a crede într-un adevăr. Existenţa întregii sale vieţi şi activităţi pare să fi fost: prin cruce la slavă, prin suferinţă la biruinţă.


Pornind din laturile Betsiadei şi Capernaumului, trecând prin Ierusalim, a atins către miază-noapte hotarele Sciţiei, iar către miază-zi hotarele Ahaiei, dorind să miluiască din grânarele Pământului ceresc pe toţi săracii cu duhul şi cu trupul.
Dacă Biserica lui Hristos s-a înălţat prin chinuri, iar învăţătura ei a strălucit prin tăgăduiri, la această înălţare şi strălucire şi-a adus şi Sfântul Apostol Andrei partea lui de luptă şi de suferinţă. Pentru el lumea nu exista decât ca s-o umple de lumina lui Hristos şi de triumfătoarele puteri ale sfinţeniei. Domnul ne este şi nouă călăuzitor azi prin Biserica Sa. Trebuie să ştim să-L căutăm şi să aducem şi pe ceilalţi fraţi ai noştri. Hristos ne poate face şi pe noi, din “doritori de interese egoiste şi deşarte”, “pescari de suflete” pentru a ne pune în slujba adevărului şi dreptăţii lui Dumnezeu.
Păgânismul sciţilor de acum două mii de ani n-a dispărut cu totul. Drumurile Sfântului Apostol Andrei trebuie bătute din nou azi. Pe martiri nu-i face moartea care li se dă, ci credinţa pentru care ei mor. Grija ce o purtăm pentru sufletul nostru să nu fie numai o clipă şi numai de formă. Atunci, în zadar vom întreba pe Hristos: unde locuieşte? În zadar El ne va arăta Biserica. În zadar vom rămâne cu El câteva ceasuri, duminica şi sărbătorile. În zadar vom asculta propovăduirea cuvântului Său.
În zadar vom spune şi altora ceea ce am văzut şi-am auzit aici.
Prin viaţa şi faptele noastre de fiecare zi şi fiecare ceas, să fim la înlăţimea chemării lui Hristos.
Lacrimile noastre de întoarcere şi de căinţă atârnă mai greu în cântarele dreptăţii dumnezeieşti, decât toate ispitele, indiferent de ce natură ar fi ele.
Numele Sântului Andrei s-a prefăcut în renume pentru că el cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat.
Bărbăţia pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră, azi, are în viaţa şi jertfa Sf. Andrei o pildă, un îndemn şi o chemare; în rugăciunile lui mijlocitoare, o putere de ocrotire iar în apostolatul desfăşurat de el, în ţara noastră, o datorie clară de mari răspunderi. Fie ca această zi a întâlnirii noastre cu Hristos aici, în Biserica Sa, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei să ne pregătească calea mântuirii prin credinţă şi prin jertfelnicie, prin iubire adevărată şi dreptate. Amin.

Ne-am născut cu un dor imens de Cer...Alergarea noastră după fericire, după iubire, are aripi de dor, de dorul acela ce ni s-a cuibărit în suflet din vremea în care eram plăsmuiţi în chip tainic de mâna Lui Dumnezeu

Un vant razlet isi sterge lacrimile reci pe geamuri.Ploua. Tristeti nedeslusite-mi vin si toata durerea ce-o simt, o simt in mine, in suflet, in inima , in piept ca picurii de ploaie care curg.E o durere imensa care parca, in loc sa se aseze asa usor usor, incepe in fiecare zi tot mai profunda. E un gol imens care nu se va umple niciodata, un gol din care se aud urlete de dor si ganduri de tristete rasuna ca au mai ramas lucruri neindeplinite desi trebuiau facute demult.

Denisa - Ma asteapta bunicu-n poarta

Asculta mai multe audio diverse


BUNICUL



"Se scutura din salcami o ploaie de miresme.
Bunicul sta pe prispa. Se gandeste. La ce se gandeste? La nimic. Innumara florile care cad. Se uita-n fundul gradinii. Se scarpina-n cap. Iar innumara florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprincenele, mustatile, barba... peste toate au nins anii multi si grei.
Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori.
Cine tranti poarta?
- Credeam ca s-a umflat vantul... o, bata-va norocul, cocoseii mosului!
Un baietan s-o fetita, rosii si bucalai, sarutara manele lui "tata-mosu".
- "Tata-mosule, zise fetita, de ce zboara pasarile?
- Finca au aripi, raspunse batranul sorbind-o din ochi.
- Poi, ratele n-au aripi? de ce nu zboara?
- Zboara, zise baiatul, dar pe jos.
Batranul coprinse intr-o mana pe fata si in cealalta pe baiat.
- O, voinicii mosului!...
Si zambi pe sub mustati, si-i privi cu atata dragoste, ca ochii lui era numai lumina si binecuvantare.
- Tata-mosule, da' cocorii un' se duc cand se duc?
- In tara cocorilor.
- In tara cocorilor?
- Da.
- Dar randunelile un'se duc cand se duc?
- In tara randunelilor.
- In tara randunelilor?
- Da.
- Tata-mosule, as vrea sa-mi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba.
- Daca ti-o creste tie aripi, zise fata, mie sa-mi prinzi o presura si un sticlete.
- Da... ha... ha... poi ce fel... si mie?
Fata se intrista.
Batranul o mangaie si zise baiatului:
- Bine, sa prinzi si pentru tine, sa prinzi si pentru ea.
- Tie doua si mie doua... nu e-asa, tata-mosule?
- Fireste, tie doua, lui doua si mie una.
- Vrei si tu, tata-mosule? intreba baiatul cu mandrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiti sunt!
Baiatul incaleca pe un genuchi si fata pe altul. Bunicul ii joaca. Copiii bat in palme. Bunicul le canta "Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele"...
O femeie uscativa intra pe poarta cu doua doniti de apa. Copiii tacura din ras si bunicul din cantec.
E muma lor si fata lui.
Cum il vazu, incepu:
- I... tata, si d-ta... iar ii razgai... o sa ti sa suie in cap...
Bunicul ridica mana in sus, aducand destele ca un preot care binecuvinteaza, si zise prelung:
- Lasati pe copii sa vie la mine!
- Biiine, tata, biiine... dar stii... o, bata-i focul de copii!...
Femeia intra in casa.
- Sa-i bata norocul si sanatatea, sopti mosul ca si cum ar fi mustrat pe cineva, si saruta in crestetul capului si pe unul, si pe altul.
Si iar incepu rasul, si jocul, si cantecul.
Se osteni bunicul. Statu din joc. Copiii incepura sa-l mangaie.
Din vorba in vorba, copiii se facura stapani pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Si partea asta, a mea!
- Mustata asta este a mea.
- Si asta, a mea!
La barba se-ncurcara. Bunicul ii impaca, zicandu-le:
- Pe din doua.
Si copii o si daspicara, cam repede, ca batranul stranse din ochi.
- Jumatate mie.
- Si jumatate mie.
Si dupa ce o impartira frateste, incepu lauda.
Baiatul:
- Mustata mea e mai lunga.
Fata:
- Ba a mea e mai lunga!
Si baiatul intinse d-o mustata si fata de alta, ba a lui, ba a ei sa fie mai lunga.
Pe bunic il trecura lacramile, dar tacu si-i impaca zicandu-le:
- Amandoua sunt dopotriva.
- S-a mea, s-a ei!
- S-a mea, s-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasa.
- Ba a mea, ca e mai alba!
Bunicul zambi.
- Ba a mea, ca e mai calda!
- Ba a mea, ca e mai dulce!
- Ba a mea, ca nu e ca a ta!
- Ba a mea, ca are un ochi mai verde!
- Ba a mea, ca are un ochi si mai verde!
Bunicul abia se tinea de ras.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Si baiatul, infuriindu-se, trase o palma in partea fetei.
Fata tipa, sari de pe genuchiul batranului, se repezi si trase o palma in partea baiatului.
Baiatul, cu lacramile in ochi, saruta partea lui, si fata, suspinand pe a ei.
Mama lor iesi pe use si intreba restit:
- Ce e asta, vermi neadormiti!
Obrajii bunicului erau rosii si calzi. Si surazand fericit, raspunse fie-sei:
- Lasati pe copii sa vie la mine!"

IUBIREA