Kmy' s World: aprilie 2011

"As vrea sa fiu o lacrima; sa curg încet pe obrazul tau... ca râul în ondularile sale si sa te pot saruta mereu. Printesa mea iubita as vrea sa fiu o floare... sa ma porti mereu cu tine; sa am o mireasma îmbietoare.

Cu ce sa-ti cuceresc iubirea care sa fie mereu alaturi de mine... la bine si la rau?""Dragostea este o dulce iluzie ce se naste din lumina razelor de luna... caldura pamântului si lacrimile norilor... E o adiere de vânt cu nuanta, un râset de frunze... un cântec care rasuna... un drum anume... care te poarta în visele cele mai profunde.

Fiecare gând al meu catre tine... se va lasa usor din mine... va pleca în zari si va lasa în urma un soare ce-o s-apuna...

Si poate tu ma vei uita caci visul trecator a fost..., dar tot ce-am spus e-adevarat si te-am iubit neîncetat... Dragostea este o iluzie optica ce duce la orbire, o multitudine de calitati si chiar defecte înbalsamate într-un trup cu umbre si oglindiri irezistibile...

Dragostea poate fi TOTUL sau NIMIC... alegerea iubite, e numai a ta !"

Nu mint când îti spun ca te iubesc, nu mint când îti spun ca îmi lipsesc îmbratisarile tale, tandretea ta, dragostea ta, tot ceea ce esti tu. In putin timp am învatat sa iubesc un suflet minunat, un suflet care merita ceva mai bun decât ceea ce îi pot oferi eu. As vrea sa pot pleca într-un loc cât mai departe, sa pot uita tot ce mi se întâmpla, sa încep o viata noua, sa te cunosc pe tine acolo... nu aici în lumea asta nebuna din care eu nu mai am scapare. Acum nu îmi ramâne decât sa traiesc aceeiasi viata monotona pe care o am de ani, sperând ca într-o zi se va termina totul si voi avea un alt început, un început numai al meu...

Ti-am spus vreodata ca te iubesc? Ti-am spus vreodata cum te iubesc? NU? Atunci...Te iubesc! Nu este destul?... sa îti spun cum te iubesc? Cum te iubesc... lasa-ma sa numar ... Te iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni... Poate crezi ca nu e destul... Te iubesc cum numai un înger poate iubi... Te iubesc cu privirea..., te iubesc cu sarutul..., te iubesc cu atingerea..., te iubesc cu trupul..., te iubeste chiar si cu fiinta mea... Ma crezi ca te iubesc? Nu e destul? Ce as mai putea spune? Te iubesc eu...

Mi-ai fost cântecul ce m-adormea noaptea, vocea ce-mi mângâia tristetea, vântul ce-mi învaluia pielea, dar nu ai fost decât un vis.
Dragostea ta ma face sa ma topesc ca o bucata de gheata în a ta palma de foc si sa ma înalt fara aripi spre luna, fructul dragostei mele. Pentru mine esti mai scump ca aerul pe care îl respir, esti mai pretios decât orice bijuterie scumpa, esti mai presus de propria mea persoana si nu îti voi putea explica niciodata, nici prin mii si mii de cuvinte cât de mult te iubesc!

M.E.

Când amintirile-n trecut Încearca sa ma cheme, Pe drumul lung si cunoscut Mai trec din vreme-n vreme.........
Deasupra casei tale ies Si azi aceleasi stele, Ce-au luminat atât de des Înduiosarii mele.........
Si peste arbori rasfirati Rasare blânda luna, Ce ne gasea îmbratisati Soptindu-ne-mpreuna.........
A noastre inimi îsi jurau Credinta pe toti vecii, Când pe carari se scuturau De floare liliecii.........
Putut-au oare-atâta dor În noapte sa se stânga, Când valurile de izvor N-au încetat sa plânga,........
Când luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-si, Când ochii tai, tot înca mari, Se uita dulci si galesi?........

My House on Web

DOR....DE BUNICUL MEU

„Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneţi-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni.

Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte
Şi o simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte care vă pustieşte grădinile.
Fiindcă precum iubirea vă încunună, adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice,
Precum vă face să creşteţi mai repede Şi îmbătaţi de fericire,

Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutăţile şi egoismul.
Precum ea vă ridică, îmbătaţi de Bucurie,
până la înălţimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingăşie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui I
nfinit al iubirii,
tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forţă purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeţi supuşi, divini şi puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospăţul divin.
Toate acestea şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea,
pentru ca astfel să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii
şi să deveniţi o parte din inima Vieţii Eterne
din care izvorăşte Iubirea.

Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism şi meschinărie, suspiciune sau teamă,
veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei
care permanent vi se dăruie fără ca voi să iubiţi, Atunci e mai bine să vă acoperiţi, fiind înfrânţi, goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie, unde veţi plânge, dar nu cu toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine
şi nu ia energia sa atotputernică,
divină şi misterioasă decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea niciodată
să fie stăpânită de cel sau cea căruia i se dăruie. Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns iubirea infinită, sublimă şi transfiguratoare

Când iubiţi nu trebuie să spuneţi
„Creatorul este în inima mea”,
ci mai degrabă
“Eu sunt acum topit de iubire în inima Creatorului”.
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritaţi cu adevărat,
vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini prin totală iubire.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,
fie ca acestea să fie:
Să te topeşti de iubire în tot
şi să devii izvor de iubire divină
ce susurul în noapte-şi cântă;

Să cunoşti adeseori durerea prea marii duioşii;
Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea iubirii;
Să te trezeşti în zori, cu inima mereu înaripată
şi să înalţi plin de recunoştinţă mulţumire
pentru încă o zi de iubire;
Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,
la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;
Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului;
Şi apoi să adormi înălţând din inimă o rugă
pentru fiinţa iubită,
iar pe buze să ai un cântec de laudă.”
Kahlil Gibran, „Profetul"

Kmy' s World

17 aprilie 2011

Pagini

MESSAGES

Persoane interesate

Blog Archive