Copil frumos cu stele în privire,
Aştepţi tăcut un braţ să te aline...
Şi când din piept răzbate-a ta mâhnire
Privirile de lacrimi îţi sunt pline...
Coboară lin pe-obrazul de petală,
Iar genele slobod izvoare calde...
Ai vrea s-ascunzi durerea-n dalbă cală,
Dar ea vrea iar ca sufletul să-ţi scalde...
Bărbia ta e streaşină de ploaie,
Şi stropii reci s-amestecă-n cuvinte
Când dorul tău le-a scris pe-o albă foaie,
Dorind ca ruga scrisă să te-alinte...
Am plâns şi eu atunci de-a ta durere,
Te-am strâns la piept ca pe a mea copilă...
Doream să-ţi dau curaj, să-ţi dau putere,
Să scrii din nou, curat, o altă filă...
Să nu mai plângi decât de fericire,
Copil să fii mereu, în braţ de Tată,
Şi El, duios, să-nvăluie-n Iubire,
Fiinţa ta ce-i iar înlăcrimată...
Acum, prin plâns, se dăltuieşte crinul
Ce-ţi creşte-ncet în suflet de mireasă...
Iar zâmbetul va-nlocui suspinul
Simţind că eşti a Mirelui aleasă...
Priveşte-n Sus când inima te doare,
Mai ţese-un pic la voalul tău cu rouă!...
Şi-atunci, pe chip, un zâmbet ca de floare
Va înflori c-o fericire nouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu