ഓ POVESTE

Alb, roz, verde ,galben, un curcubeu adunat si aripi…sunt fluturii vorbind cu florile. Mai mult verde…sunt fluturii odihnindu-se printre frunze. Sunt atat de frumosi fluturii si frunzele si florile si ploaia. Incepe sa ploua usor…iar fluturii incep sa se joace…in jurul florilor, in spatle frunzelor…sub picaturile reci…zboara. Sunt atat de frumosi fluturii si atat de frumoasa ploaia…sunt atat de frumosi impreuna…dar nici cerul nu poate sa plaga mereu de fericire, uneori plange in hohote trist ca oamenii ce pierd iubirea. Lacrimi din cer incep sa sperie fluturii si atunci se ascund dupa mai multe frunze si doar privesc la flori. Un singur fluture insa s-a indragostit de ploaie. El vrea sa isi traiasca povestea de iubire, nu vrea sa fuga si nici sa se ascunda. Zboara spre campul uscat, lasa in urma florile si se indreapta spre locul unde va fi doar el si ploaia. Ploua din ce in ce mai tare, iar viteza cu care lacrimile cerului ating pamantul ii provoaca dureri fluturelui…nu se opreste nici ploaia nici fluturele…a vazut el candva in timp ce zbura prin curtea bisericii ca oamenii atunci cand se iubesc isi jura sa fie alaturi si la bine si la rau…isi spune in sinea sa ca asta e partea rea, dar ca nu se da batut. Ploua torential, durerea se intensifica, dar fluturele e inca fericit caci in ochii lui e doar ploaie…ar plange dar stie ca asta ar insemna sa dea din sinea lui cel putin o picatura de ploaie…asa ca nu o face…tine ploaia in el. Ploua cu piatra iar piatra ii frange aripile fluturelui…cade pe pamantul cald,in ploaia rece…e doar el, pamantul si ploaia. E trist si isi spune…nu voi mai zbura niciodata, nu voi mai ajunge la frunze sau la flori. Isi aminteste cat de mult iubeste ploaia, cum s-a indragostit de frumusetea,prospetimea si puritatea ei…si atunci o ultima rabufnire a cerului, o ultima piatra il loveste parca spunadu-i “nu vei mai iubi nicicand” …apoi renunta la ploaia din ochi…picatura se scurge in restul picaturilor si fluturele moare. Iese soarele si fluturii incep sa zboare in spatele frunzelor si in jurul florilor. Cu ttotii spun povestea trista a unui fluture fericit…era atat de frumos si atat de inocent si colorat… ar fi putut iubi stelele, le-ar fi vazut aproape in fiecare noapte si sigur ele nu l-ar fi ranit…dar el, a iubit ploaia…a fost singurul fluture care a fost atins de iubire… Se lasa noaptea, apare luna si apar stele…iar fluturii sunt tristi ca nu ploua…caci stele n-au atins nicicand!