Paul Ferini
Singura comoara ce trebuie salvata este iubirea adormita in pieptul omului. Iata ca omul se descopera deodata asezat printre ruine de obiecte imprastiate in jurul sau. Nu stie ce sens au si care este cauza acestei dezordini. Incepe reconstructia la intamplare nestiind de unde sa inceapa si unde ar trebui sa se termine, dar munceste cu sarg si-n munca-i inutila isi pierde sufletul. Dupa epoci indelungate de munca istovitoare reconstructia se dovedeste a fi o infricosatoare inchisoare. Exista ceva mai programat, mai exact, mai cronometrat si, intr-un anume sens, mai perfectionat decat o inchisoare? Singurul lucru care elibereaza este iubirea, pentru ca este imprevizibila, apare acolo unde nu este programata si da toate calculele peste cap. Pe cel ce iubeste, zidurile inchisorii nu pot sa-l inchida, caci el apartine unei imparati ce isi are temelia in cer si isi bate joc de ziduri. Acesta simte ca fiinta iubita exista undeva, iar in acest moment este cufundata intr-un somn asemanator uitarii vesnice, chiar daca ziduri de fortareata ar fi intre ea si el, sufletul ei va fi hranit si trezit de prezenta lui subtila. Nu de moarte se teme cel ce iubeste, pentru el aceasta este calauza ce-i descopera Misterul, ci numai de mediocritate si obisnuinta care au puterea sa cufunde sufletul in uitare. Iubirea este singura constructiva si eliberatoare, ea uneste, trezeste si inalta. Iubirea alchimizeaza tot ce e blazare si singuratate darama zidurile de separare dintre oameni si deschide larg portile spre cer. Iubirea este expansiune continua in eternitate si contopire cu infinitul.
Zambetul meu e plin de gingasie,
gingase-mi sunt si miscarile...
asa ca fii pamantul pe care calc usor,
fii trunchiul palmierului pe care sa ma-nlantui
atat de moale, ca vita cataratoare...
Ofera puritatea florilor inimii tale
si rasfata mirosul, in parfumul roselor
Inconjoara-ti sufletul cu razele soarelui
si ofera privirii tale seninul cerului,
coborat din apus...
mergi putin mai departe pe aleea timpului
si aseaza-te langa sufletul ce iti ofera bucurie
Primavara aceasta si ramai...
Imi deschid cu sfiala inima sa primesc floarea
zambetului tau,
ma las invaluit de mireasma care emana din natura ta
ametitor de feminina si ma las prada miracolului
pana nu mai stiu cine sunt,
te las pe tine sa descoperi
cine eram inainte de a ma naste
Dezveleste-mi sufletul ca prea a fost inchis
in aceasta lume a umbrelor si du-l in cer,
prin lumina iubirii,
langa gingasia sufletului tau...
sa ramana acolo dincolo de timp.
Ti-am scris o scrisoare
cu picaturi de ploaie
iar cu vantul ti-am soptit-o.
Am chemat briza marii
si i-am spus sa te mangaie,
am chemat pasarile si le-am spus sa-ti cante.
Am inflorit copacii si am inverzit natura pentru tine
Sunt primavara ta...
Sa fiu visul fericirii care-ti anima dorul
si tu sa-ti fluturi suavul par peste tot
ce a mai ramas din mine...
As vrea sa-mi deschizi petalele trandafirului tau
ca sa fiu roua ce se prelinge tremurator,
as vrea sa fiu caldura ce te imbie la iubire...
Esti vocea, ce-mi mangaie tristetea...
esti vantul ce-mi rasfata pielea...
acum nu te vad, nu stiu cat de limpezi ti-s ochii,
dar esti intr-un fel inserarea ce ma leagana
in bratele frumusetii...
esti mana ce-mi scrie grabita gandurile,
esti...
Vreau sa fiu mangaierea cea tandra
ce mult o doresti
si sa-ti darui toata blandetea de pe pamant,
vreau sa fiu ambianta eterata
ce te leagana in asfintit,
Vreau sa fiu buzele cuvintelor tale
si bratele dansului tau,
vreau sa fiu forma gandului tau
si inima emotiei tale,
vreau sa fiu ce-ti doresti,
pentru ca ma vezi mai bine decat mine
si ma descoperi asa cum sunt
Desi totul ne desparte
distanta, oamenii, viata,
poate si destinul...
esti pentru mine o raza de soare
calda si firava
ce-mi mangaie obrajii, esti un cant al pasarilor
ce incanta cu ciripitul lor vioi,
Esti ...
ceea ce se afla dincolo de fereastra odaii mele
departarea...
si totusi esti atat de aproape.
Esti sprijinul meu in lumea cea reala,
cufundata in visare...
Daca n-as fi fost atat de departe poate
ai fi vazut doar ceea ce pare ca sunt,
limpezimea emotiei mele ar fi fost
tulburata de valtoarea acestei lumi haotice.
Asa pot sa-ti vorbesc prin lucrurile
care-ti sunt dragi
si sa ma apropii prin tot ce atingi,
sa las imaginatia ta sa ma creeze din cioburi de sticla
si apoi sa ma privesc in oglinda clara a puritatii tale.
Poate inchis in odaia ta as fi doar un strain
care-ti apartine
si tu ingandurata ai privi pe langa mine,
dincolo, spre un alt orizont...
Dorinta ta este cauza existentei mele !
Chiar de-ai fi fost aproape,
as fi vazut exact ceea ce esti,
un om caruia ii place tot ceea ce este frumos,
intens si rafinat...
Limpezimea emotiei tale,
mi-ar fi tulburat si incantat inima.
Daca tu nu ma gaseai,
ti-as fi auzit strigatul inimii din departari.
Esti nascut din viata insasi,
pentru a-mi fi natura framantarilor, bucuriilor...
Fiecare vorba a ta imi picura-n inima
nectarul fierbinte, ma face sa vibrez,
sa tresar de bucurie.
Cautarea mea dupa implinire te vrea tot mai aproape...
aproape...
Cum ar fi daca te-as atinge,
ce-as mai fi ?
ce-ai mai fi ?
Degetele mele daca te-ar atinge de fericire poate s-ar topi
si s-ar scurge frematator
pe trupul tau primitor
sau poate m-as dizolva
in imbratisarea ta...
Daca ai fi pamant, eu as fi apa
daca ai fi rautatea, eu as fi puritatea
dar eu sunt...
o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale
grele de visuri...
Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau
sunt roua diminetii tarzii, incendiate de soare...
sunt secunda boaba de nisip
cazuta in clepsidra fara de sfarsit...
sunt firul de iarba peste care treci acum grabit.
Cand ma simt greoi si confuz,
intepenit in gandurile-mi pustii,
spre tine ma indrept fluviu lin
ca sa devin curgator, limpede...
N-as putea sa ma las prada umbrelor rautatii
cand puritatea ta ma insenineaza cu luciri de diamant...
Plansul meu dupa eterna indragostire s-ar putea opri
daca ar stii ca tu esti chiar sub pleoapa mea
si mi-as inchide ochii
sa opresc adanc in mine nespusa frumusete...
Avid sa ma dizolv in tine fiecare atom din mine
picura cu urmatoarea secunda
dincolo de jumatatea clepsidrei,
acolo unde esti tu, toata...
Dumnezeu a impartit eternitatea in doua,
pentru ca iubirea sa ne redescopere nemurirea,
in atemporal, prin unirea jumatatilor care suntem.
Cum as putea sa ma grabesc ?
fiinta ta este mesajul eternitatii...
Esti ca un val nesfarsit...
Nascut din adancul ocean al simtamintelor tale...
Tu m-ai descoperit...
doar tu...
Mi-ar place sa te descopar fara de sfarsit,
cu uimire sa gasesc inca ceva ce mi-ai ascuns
in faldurile multicolore ale fiintei tale
sa te gasesc, regasesc...
mereu noua, proaspata...
stiu ca ai sa gasesti alte ascunzisuri,
stiu ca-ti place sa te joci
jocul rotitor al pierderii si regasirii.
Privirea ta devine Luceafarul meu,
ma uit la tine
si sentimentele mele incep sa straluceasca...
As vrea sa-ti luminez fiecare gand,
fiecare vibranta emotie,
as vrea sa luminez fiecare linie
a corpului tau,
fiecare contur si suava unduire,
as vrea sa descopar tremurul intim
care-ti manifesta fericirea.
Vino, da-mi mana ta
sa alergam spre nestiutele taramuri,
urmarind zborul ingerului
venit sa ne contamineze de iubire,
sa plonjam in spatiul infinirii
si al uniunii,
toate rupturile diviziunii
sa le topim in Unul
eu, tu, el sau celalalt
sa ne uitam diversele nefericiri
si sa regasim unica implinire,
miile de chipuri si de forme
se aduna tainic in privirea ta
intr-o unica prezenta,
surasul tau
este implinirea miilor de dorinte
nascute din nelinistea mea,
vino, da-mi mana ta
ca sa ating gingasia, delicatetea...
sa ating minunea si splendoarea,
prospetimea si culoarea
nascute din lumina ta,
vino, da-mi mana ta
ca sa ating inima mea,
vino, da-mi mana ta
vreau sa ating cerul cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu