..............sau poate nici atat.............
... nu suficient cat mi-ar trebui, cat as fi vrut, cat o sa vreau, cat mai lipseste sa mor de fericire ca traiesc asa cum abia indrazneam sa visez... la trecerea mai mult brusca de la adolescenta rebela de liceu, la... la mai departe, la pragul care m-a implinit ca om, apoi ca femeie.
Fara regrete mari acum, fara multa minte atunci, cu toata increderea in femeia ce-am devenit si rabdarea pe care n-am crezut s-o am vreodata... iata-ma in fata mea...
Traiesc un moment tare important: ma bucur pentru mine, si daca nu m-as aplauda eu... oricum n-as astepta de la altii ropote... nu le aud... caci nu suna toate bine...Nu va imaginati ca implinirile astea vin in urma imbogatirii mele... castigarii marelui loz, devenirii peste noapte "doamna" vreunui magnat "domn"... (halal impliniri)... NU!
Implinirile mele profesionale, familia mea, "el"... fiintele cele mai dragi!
Un drum greu... si-asa de lung... incat aproape ca eram sigura de esecul devenirii mele! :P
Cu toate acestea, eu am indraznit nebuneste sa vreau sa scap si sa reusesc implinirea celei mai arzatoare dorinte.
Pentru luptele neobosite cu mine si pentru atatea vise frumoase facute praf de suflete pagane... pentru cativa ani frumosi pierduti degeaba dar ramasi castigati in sertarasele sufletului meu... pentru ei, pentru tot ce insemnam eu cand nu mai meritam, si pentru aproape-un sfert de veac trait din plinul vietii daruite cu tot ce-ti poate da Dumnezeu mai mult! Aproape un sfert... caci sunt abia la pasul 21... din anii care nu m-au frant...doar m-au pregatit pentru sper... multii pasi ce vor sa vina..
Si daca eu am meritat atat... in urma mea si totusi peste tot ce-nsemn eu... este EL... acela caruia n-o sa am timp tot restul vietii mele sa-i multumesc... pentru ca m-a invatat sa zambesc din nou, sa ma eliberez de-atatea griji premature, sa cresc frumos, sa simt cat de multe pot si stiu, sa uit ca devenisem alta, sa ma adun din nebunia care ma-mprastiase-n mii de parti... sa rad... nu stiti cat de greu iti vine sa-nveti sa razi... dupa ce ai uitat atata amar de vreme... e ca si cand dupa o viata pe care ai dus-o pe picioarele tale, ramai paralizat si cativa ani... nu poti sa te ridici deloc... si in nenumaratele incercari de recuperare... pas cu pas... inveti ce candva stiai din instinct! Si nu, nu vorbesc despre un nou iubit, vreo draga cucerire...
Poate vreodata o sa-mi permita viata sa pot sa va prezint si voua altfel simtirile mele... Deocamdata raman la stadiul de poveste... pentru ca-n viata nu pot sa am chiar totul... decat... in timpuri diferite! ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu