LE ROSE

 

 

 

 

 

 

 

MADALINA MANOLE----Dumnezeu sa o ierte !!!

 

E dureros !!!........E cumplit !!!......Ce durere, ce problema, ce gand poate umbri un suflet atat de frumos si un chip angelic?

SI DE E TOAMNA PESTE NOI

Mă dor aripile-n amurg
simţind clepsidre cum se scurg
cu flori de tei printre ninsori
apusuri albe de fiori .

E timpul ce l-am alungat
şi niciodată l-am chemat
al iernii fără de sfârşit
ce seceră tot ce-am iubit .

Doar gânduri peste plete-mi curg,
tu, depărtatu-mi demiurg
întinzi doar degete de ploi
că să-mi atingi umerii goi,

să mă mângâi deşi nu vii
lăsându-mi nopţile pustii
şi sufletul câmp veştejit
eu n-am plecat, tu n-ai venit...

...şi de e toamnă peste noi
şi-atâta arămiu prin ploi.
Nu mai întreb de ce te-ai dus
soarele meu... de ce-ai apus...

MA DOARE

 

M-aş face pământ pentru tine

să te sorb ca pe un păcat; te-aş cânta în versuri divine
să fiu mereu vinovat

de-a ta iubire eternă,  
să-ngrop amurguri în vin,
să-ţi cutreier visul în pernă  
prefacându-te în sărut şi pelin;

să-ţi sorb toată umbra-ntr-o clipă,
să fiu al iubirii descânt,
să nu cer, deşi sunt aripă
a dorului ce cântă... în cânt.

Aş face castele din ploaie  
să murim în iubire mereu,
când noptea-ntuneric despoaie
iar tu veşnic fi-vei doar EU.

Arama sărut ar răsfrânge  
pe gura nesărutată
şi mâinile noatre s-ar frânge
iubindu-ne fără de pată.

Apusul şi-ar cerne iar mierea
şi sângele ar cere ofrandă.
Mă doare iarăşi durerea  
şi gesturile devenite ghirlandă

pe trup şi în carnea flămândă  
de visul ades NEvisat.
Mereu tu mi-ai fost doar osândă
când gândul ţi-ai fost revărsat

peste nopţile mele deşarte  
şi peste cărări fără popas.
M-ai dus în stele, departe.  
Între noi este numai... un pas.

TE ASTEPT

Ochii mei sunt plini de chipul tău.
Trupul meu e plin de sărutările tale.
Mâinile mele te caută.
Gura mea te cerşeşte ...

Unde eşti să-mi simţi sufletul vibrând
de căldura gândurilor ?

Unde eşti să-mi cânti cântece de leagăn seara ?
Unde eşti să aprinzi candela iubirii ?
Unde eşti să simţi că dragostea mea nu e foc de artificii ?

Unde eşti ?

Te aştept
ca pe un liman de tăcere,
ca pe o oază de linişte ,
ca pe un ocean de vorbe nespuse încă...


Te aştept
până la asfinţitul nopţilor
şi ivirea zorilor...


Te aştept ca pe o pasăre călătoare
care să-şi lase aripa
deasupra mea
în zborul ei blând...


Te aştept...

Te aştept...

LE SCRIU DE DORUL TAU...!!!

Ţi-am luat forma chipului
în palme
să-mi spăl faţa
în zori
cu apa
ochilor tăi...

să-mi amintesc
cum îţi era zâmbetul
lipit de sufletul meu.

Plouă cu frunze galbene
din altă toamnă,
toamnă iubirilor mute
demult
trecute prin noi....

Suntem aici
mai goi
ca la facerea lumii
să ne dezvelim gândurile,
să ne împărtăşim
cu sărutări de rouă,
să alungăm furtuna
care ne macină trupul,
să strigăm lumii
că iubirea doare
atât
încât
ni se cutremură paşii
de umbra ei....

aşternută peste noi
ca o mantie de curcubee
neaşteptat de verosimilă...

Ninge cu frunze
căzute din cerul
iubirii nesfârşite.
Ninge
cu lacrimi plânse din nou
pe altarul la care ne închinăm
uimiţi
că mai existăm
după atâtea căutări...

Clipele noastre
curg
asemeni mataniilor
înşirate pe o mână întinsă
spre clipă de taină
în care ne-am găsit...

asemeni
mataniilor
care ascund în ele
tot ce e mai sfânt
şi mai pur în noi -
care vom rămâne
veşnic aceiaşi...
două suflete-pereche
căutându-se în eter
ca şi cum nu s-ar putea atinge
niciodata…

E foamea din noi
care cere vamă
şi trup
şi
suflet…

E foamea de adevăr,
e foamea de lumină,
e foamea
de noi............cei care eram
atât de singuri
până când
într-o zi
ne-am întâlnit
pe o rază de soare
care cădea
din înalturi
oprindu-se pe buzele noastre
însetate
de liniste…
însetate de apa
ochilor
care voiau să se înece
în fântâna
pe care o săpam
de atâta vreme
fără să găsim
izvorul
vietii…

Şi când
totul s-a preschimbat
în tăcere
am înţeles
că izvorul nu putea
să fie
decât în noi....
cei care nu mai aveam loc în matca
pe care ne-o oferise
viata.

Izvorul
era in
lacrimile noastre
prea mult plânse
în nopţile
cu lună plină
cerşind
în van
iubirea…

Acum
un ocean nesfârşit
tălăzuieşte
sub pleoapele plecate
spre ţărmul
fiecăruia dintre noi...

ning frunze

 Ning frunze pe urmele tale.
Cocorii te duc în alt an
şi vântul doineşte a jale.
Te caut prin vise în van.

 
Mirarea se-aşterne în ochi,
genunchii strivesc iar căldura
şi-n palme feresc de deochi
întoarsă-ţi în mine făptura.

Ning frunze pe tâmple bolnave
şi gesturi se frâng între noi
parfum şi mister de agave
te cheamă în bocet de ploi.

Revino-n lumina-nserării
cu gura aprinsă de dor !
Adună-mă-n seva chemării
când îngeri se roagă-n pridvor

să te botez mereu cu lumina
să treci nevăzut prin cuvânt,
să-ţi vindec pustiul. Retina
îneac-o încet doar în vânt

 

şi fură o clipă din lume
şi du-o cu tine apoi
să uiţi c-ai rămas o genune
de durere, de dor şi de ploi.

Ning frunze pe zarea de aur
şi sufletul ninge-ntre noi.
Mă cheama o sete de faur
să clădesc castele în doi

De gura ta mi-e teamă . Săruta-mă cu gândul
ca să te recunosc stăpân deplin şi drept !
Străină mi-e corola. Prin ornic bate vântul.
Pe-o margine de vis te caut şi te-aştept...

Şi cât de plină-i ora în care te-am găsit !
Mi-e braţu-ntors spre umbra ta departe.
Cât de rotundă-i clipa în care am strivit
Nespusele cuvinte venite dinspre noapte !

Te binecuvântez în nopţi cu lună - zeu -
din soclu să cobori aici că nu-i păcat
şi haine eu îţi ţes din ploaie, curcubeu
să te numesc în taină, de plâns nevindecat.

MULTE CUVINTE.......

Înspre apus clipeşte lumina de-amiază
şi iesle sunt palmele mele şi-i frig;
la ciutură fântânii un înger stă de pază
ca să sfinţească apa când mă înalţ şi strig.

Îmi voi pleca genunchii în roua albastră
alături de gândul pământului în somn
şi cerul va râde bătând în fereastră
amintindu-şi legenda nenuntitului domn.

Ce sete e-n visul seminţelor de mac
încât mireasma ta începe s-obosească
şi firul vremi-n van încerc să-l trec prin ac
cu degete uscate la maluri vechi de iasca.

Potecile abrupte coboară între patimi,
pe sub ţărână iarna pândeşte din alt an
şi-un fulger s-a oprit în trunchiuri de paltini
când vorbele şoptite sunt singure în clan.

DACA....

Aş întoarce timpul pe dos
dacă aş putea.
Aş strânge secundele
într-un buchet albastru
să le port la piept
amintindu-mi cum era
altădată …

Dacă aş putea…
te-aş pune acolo…sus
între stele
ca să te speli
cu liniştea lor
de toate cele neîntâmplate
incă.

Dac-aş putea…
te-aş duce pe celălalt mal
să fii copacul meu
de care să mă sprijin
când frunzele mi se veştejesc
de atâta uitare…

Dacă…

Dar.,..
nu pot
decât să te caut
în neantul din mine
care sapă atât de adânc
încât nu mă mai găsesc
nici pe mine însămi
în mine…

Întoarce-te
să aflăm cum curge timpul
nu fără noi
ci doar prin noi,
cei care am ştiut mereu că
putem atinge cu mâna cerul
că să facem din el
năframă de iubire…

LA DOCTOR

Doctore, vreti sa ma consultati

Am o durere acuta-n piept

Bataile de inima le ascultati

Tic tac-ul mi-este cam alert

Ochii-mi cam stralucesc

Vedeti? Ia uita-ti va atent in ei

Culoarea-si schimba nefiresc

Vad cateva culori..vreo trei

Imi vajaie urechea stanga

Cu ameteli de cap m-a luat

Tineti-ma strans de mana

Ciocanu s-a cam dizlocat.

Dati-mi iute termometrul

Imi ard obrajii si sunt rosii

Puneti-mi la brat tensiometrul

Va rog, vreau cateva injectii

Au, ma arde si ma doare

Ma ustura si ma mananca

Din cap si pana-n picioare

Senzatia o simt… adanca.

-Sa va prescriu o reteta

Asta sigur, e o boala acuta

D-ra, sunteti indragostita

-De d-voastra…si sunt fericita.