Dacă omul ar putea spune cît de mult iubeşte,

Dacă acesta şi-ar putea înălţa iubirea la ceruri

Ca pe un nor scăldat în lumină;

Dacă precum zidurile prăbuşindu-se,

Întru a se închina adevărului,

Omul şi-ar putea învinge trupul, păstrînd doar miezul iubirii,

Păstrînd doar adevărul

Care nu se numeşte glorie, destin, nici ambiţie,

Ci numai iubire,

Eu aş fi cel care-şi imaginează;

Aş fi acela care cu limba, cu ochii şi cu mîinile lui

Mărturiseşte în faţa lumii adevărul uitat,

Adevărul despre iubire.

Eu nu recunosc o altă libertate decît libertatea de a fi captiv

În altcineva, numele căruia nu-l pot rosti fără să mă treacă fiorii;

Cineva pentru care uit de existenţa mea meschină,

Iar ziua şi noaptea devin pentru mine orice-mi doresc,

Trupul şi sufletul meu plutesc în trupul şi sufletul lui,

Ca şi bîrnele de lemn pe care marea le îneacă sau le salvează

Uşor, ca libertatea iubirii,

Unica libertate care mă face să tresalt,

Unica libertate pentru care aş muri.

Doar tu justifici existenţa mea:

Dacă nu te-aş cunoaşte, nu aş mai trăi;

Dacă aş muri fără a te fi cunoscut, n-aş mai muri, deoarece nici n-aş fi trăit.