când sufletul cerea arzând hodină
găsit-am timp sub pleoapa unui schit
lângă un crin cu leneşă stamină
nu ştiu iubite de e interzis
să rupem din lumină ca şi iezii
dar te-oi spăla pe păr noaptea în vis
şi ţi-oi da fruct din mijlocul livezii
şi o să ştiu mereu de îţi e sete
cu gura mea umbrindu-te pe gene
nimicul ne-o vâna ca un erete
simţi cum secunda-şi uită jos din pene?
ne-om întreba atunci unde mai sunt
acei ce lasă apa de pe frunte
ce roi de stele din imensul prund
mirat le-ascunde tâmplele cărunte
ne-om întreba de ni s-au ofilit
pe-afară crizantemele de ploaie
dar o să zbor cu tine, îţi promit
şi de zăpada intră în odaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu