Visam ca valul să mă poarte
Şi stop, să spună dragostei dintâi,
Să uit şi jurământul meu din noapte,
Şi primul meu cuvânt de căpătâi!
Tu eşti oceanul ce poartă-un gând pribeag.
Şi vrei să îl depui pe valul visurilor grele,
E ceru-ntunecat dar mi-e atat de drag,
Că te-a adus din nou în drumurile mele.
Aş vrea să aflu dacă astăzi totul e mai bine,
Nici nu visezi cât lupt să te găsesc,
Să te aduc de nicăieri din nou spre mine
Şi-apoi, să-ţi spună valul că încă te iubesc.
Iar dacă valul, nu-i bun să fie mesager
Mă-ntorc din nou din drum spre tine,
Şi o să aflu apoi de ce-i atâta de rebel
Să vrea să pleci din nou de lângă mine?
Dar cât mai suntem încă amândoi
Vom construi un fort la ţărmuri de ocean,
Să încercăm a da un rost iubirii dintre noi
Si să păzim ce-avem sau ce aveam.
De vom trezi o briză ce încă va fi rece
Vom cere valurilor căldura lor s-o lase,
Şi vom rămâne noi cu noi,când frigul trece
Iar ţărmurilor le vom spune de ele, că ne pasă.
Iubite, să ne lăsăm în voia inimilor noastre
Chiar de vom trece prin lacrimi şi dureri,
Vom înota spre ţărm în plină noapte
Când vremea-i de iertare şi-nchinări!
Şi va afla, de ne intreabă malul,
Că Tu erai ocean iar Eu, sunt valul!
autor florentina crăciun fabyola
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu