Suflet pribeag

Suflet pribeag, rătăcit prin furtună,

porţi în copite argintul iubirii,

glas de haiduc se aude în zare,

nările-ţi freamătă, focul privirii

molcom se-aprinde, crupa ta fină

se mlădiază, dansul începe,

coama cea blondă biciuie vântul,

aerul serii geme, suspină,

istorii vechi se aud prin ogeacuri,

toţi au aflat trista-ţi poveste.

Fost-ai un prinţ blestemat, spune lumea,

fiindc-ai iubit şi ai pierdut, fără veste

dragostea scumpă a inimii tale,

tu ai plecat, ai dat viaţa ta toată

pentru un vis războinic şi crud,

ea a pierit de durere răpusă,

dorul de tine a dus-o-n mormânt.

Multe legende se ţes pe-nserate,

la ceas de taină când fetele stau,

vinul cel dulce şi roşu parfumul

şi-l răspândeşte şi mândrele-l beau.

De-ai avea grai, tu, murgule chipeş,

câte poveşti ai rosti pătimaş,

dar ne scrutezi cu privirea-ţi calină,

adâncă şi mândră, de cal nărăvaş.

Cântecul ploii tiptil se prelinge

pe pielea-ţi netedă, fără cusur,

strălucitoare e luna cea plină,

ivită din norii ce pier rând pe rând,

şi bieţi muritori, în a lumii grădină,

îşi dorm somnul leneş la stele visând.

Liniştea nopţii te-nvăluie blând,

si greierii cântă concertul lor ritmic,

pluteşte parfum de răsură în jur.

Singur stai, treaz,din miez de noapte,

până ce ziua iar prinde contur.

A doua zi, falnic, duci mai departe

galopul fierbinte peste genuni

al inimii tale fără de moarte,

cea mai sălbatică dintre minuni.