Noapte de martie

Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovarata;

Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,

Si inima, hranita, porneste rar sa bata,

Cu sange alb de visuri si de melancolii ...

La geamul meu sta noaptea si vrea sa intre-n casa,

In carnea ei de neguri ard stele mari de foc;

Cum n-o poate cuprinde camara ce m-apasa,

Ma scol si suflu-n ganduri si-n noaptea mea-i fac loc.

Ea intra si taraste alaiul tot afara:

Se umfla-n mine ape, trec turme de tigai

Si aburii launtrici iau chip de primavara,

Cu sani rotunzi de maguri si coapse moi de vai.

Sosesc, scapati si teferi din cuscile-ntristarii;

Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi,

Si sesurile mintii, miristile uitarii

Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.

Pe dealurile vremii ierneaza neaua inca;

Dar canta gura dulce a vantului de sud,

Momita, gheata-si crapa pleoapa ei de stanca,

Surade si pe gingeni si-a prins sarutul crud.

Cand pururi vesnicia vorbeste numa-n soapte,

De unde-atata fosnet si susure si sfada?

Ma plec, ascult in mine prin sufleteasca noapte

Si-aud cum se dezbraca pamantul de zapada.

                                      Vasile Voiculescu

Iubiti cu totii

Pasarile cânta pe crengi înverzite,

Fluturii se-ngâna de pe flori pe flori,

Tainic trec prin aer soapte fericite,

Cât cuprinde ochiul, ceru-i far'de nori.

Dulce primavara, drag vis de iubire!

La zâmbirea-ti blânda, iarna a plecat,

Cât era de lunga, plina de jalire...

Dar tu esti în lume, raul s-a uitat.

Ce-mi vorbesti tu înca de chinuri trecute,

Inima nebuna, uita de dureri

Si de-acele zile în lacrimi pierdute.

N-are primavara mii de mângâieri?

N-auzi cum sopteste fiecare floare?

"Amorul domneste acum pe pamânt.

O, iubiti cu totii! grabnic frunza moare,

Grabnic se întoarna tot iar în mormânt".

                      Matilda Cugler-Poni

ZANA GHIOCEL

COSULET CU GHIOCEI

MULT IUBITII GHIOCEI

Legendele martisorului

        A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.

       Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.
Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.
     Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.

..............................................................................................................................................................

A fost odata un om sarac. Acesta confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete, hainute. Apoi le vindea la piata. Intr-o zi, omul vazand ca i s-au terminat materialele, a gasit prin casa doua suluri de ata alba si rosie.

Se gandea, se gandea, ce poate sa faca cu ele. Nu dupa mult timp stiu ce sa faca cu ele. Lua cele doua ate, rupse din fiecare si le impleti. Fusese foarte fascinat de ceea ce crease. Si adauga un mic tablou de care prinse snuruletul. S-a tot gandit.
-Cum sa denumesc aceasta creatie?
Stiu! Martisor, deoarece suntem in luna martie si suntem in prima zi a lunii. Aceste lucruri vor fi daruite de catre barbati, femeilor drept cadou. Si facu mai multe modele.
Asa s-a dus vestea, despre acest lucru, in toata lumea. Si oamenii sarbatoreau aceasta zi, deoarece doreau sa pastreze in memorie acea zi in care saracul a inventat acest simbol al primaverii si reinnoirii.
Si in zilele noastre se sarbatoreste prima zi de martie.

.............................................................................................................................................................

A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fii nu s-ar povesti. Au fost odata niste batrani care aveau o fata. In primavara era ziua Marinei.

Parintii s-au tot gandit ce dar sa-i faca fetei. Si dupa indelungi cautari s-au hotarat sa-i dea un colier.

El era facut dintr-o moneda de aur legata de o panglica din doua culori: rosu si alb. Culoarea rosie insemna sangele iar albul viata. A venit si ziua de 1 Martie, ziua Marinei. A primit acel colier si l-a pus dupa gat. Seara a visat o zana care i-a spus sa plece in lumea povestilor pentru a afla semnificatia colierului.

Dimineata fata a pornit la drum si a ajuns la palatul Lumii povestilor, dupa care un print a invitat-o in palat si a condus-o printr-un tunel de trandafiri rosii de culoarea sangelui, dupa care au iesit din tunel si au intrat in altul de gladiole si narcise. Cand au iesit au ajuns la zana care le-a spus ca de acum inaiinte la 1 Martie se va sarbatori daruirea martisorului. De 1 Martie fiecare baiat va darui cate un martisor fetelor frumoase si bune. De acum inainte se va sarbatori acest simbol. Dupa aceste vorbe Marina si printul s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

........................................................................................................................................................

Legenda martisorului spune ca: Umbland cu oile prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a facut o “borta” si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul. Insa despre martisor a inceput sa se vorbeasca mai tarziu.

 Legenda spune ca Baba Dochia era o soacra rautacioasa, care si-a trimis nora pe munte, la cules de fragi, intr-o zi de 1 martie. Pe drum, fata se intalneste cu un mosneag, care ii daruieste un manunchi de fragi. Vazand fructele, Baba Dochia crede ca a venit primavara si imbraca noua cojoace unul peste altul, isi ia oile si porneste pe munte. Vremea frumoasa o face si isi lepede, pe rand, cojoacele. Insa apoi urmeaza ger si ploaie rece, iar baba, impreuna cu turma ei, se transforma in sloiuri de gheata, care s-au prefacut cu timpul in piatra.


O alta varianta, arata ca Baba Dochia isi incepe urcusul pe munte, alaturi de fiul sau, pe nume Dragobete. Cum incepuse o ploaie, care a durat 9 zile si 9 nopti, Dochia a inceput sa isi dea jos cojoacele, care se ingreunasera. Traditia spune ca zilele schimbatoare de la inceputul lui martie se datoreaza Babei Dochia, care isi scutura cojoacele de ploaie sau zapada. Dochia se cearta atat cu ciobanii, care o avertizeaza ca nu e inca timpul urcarii oilor la munte, cat si cu Marte, caruia ii adreseaza cuvinte urate. Suparat, Marte imprumuta de la fratele sau mai mic, februarie, cateva zile urate, cu care o ingheata pe Baba Dochia.
In aceasta zi nu se lucreaza, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care trimite timpul friguros. Prima zi de primavara semnifica totodata si intrarea in cele noua zile ale Babelor.
Femeile isi aleg dinainte una din aceste zile – cum va fi acea zi asa va fi si norocul lor (in alta varianta: asa le este caracterul). La originile martisorului a stat o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoara facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba ( sau alb si negru), ce semnificau lupta vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii si care era purtata in general de persoanele sensibile (copii si fetele tinere). Exista credinta, conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire.
.........................................................................................................................................................

1 martie

In prag de primavara

Soarele sa iti rasara

Cu inc-o bucurie

Ce-n suflet sa iti fie

Ca o lumina vie

Un cer albastru fara nori

In calea ta sa fie

Sa ai in fata numai flori

Succes si bucurie!

Am sa te caut

Am sã te caut zi şi noapte în orice colţ al mintii mele

Şi-am sã te strig ca niciodatã, chiar dacã ştiu cã-i în zadar...

Voi numãra tristeţi şi şoapte prin amintirile rebele,

Ca nişte trenuri prea grãbite ce-opresc în gãri si-apoi dispar.

Voi rãscoli profund oceanul ce mã-nconjoarã cu tristeţe,

Şi-am sã te strig ca pe-o durere ce-mi roade sufletul pustiu,

Sperând cã poate-mi va rãspunde a ta strãinã frumuseţe

Ce n-am gãsit-o niciodatã oricât de mult am vrut s-o ştiu.

Voi face pat din alge triste pe fundul mãrii prea albastre,

Şi-mi voi culca prea obositã fiinţa ce te-a tot strigat...

Voi aştepta s-ascult ecoul din vremea fericirii noastre,

Voi cãuta din zi în noapte o inimã ce m-a uitat ...

Şi de va fi sã plângã munţii cã i-am mutat mai sus spre stele,

Voi face drum pâna la soare şi am sã-i pun în locul lui..

De te voi pierde-n zi sau noapte prin orice colţ al mintii mele,

Am sã te caut iar, iubite... Iubitul meu , şi-al nu stiu cui...

                                  Mariana Eftimie Kabbout

Nu ma lasa sa plang...

Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng

aşa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristeţea cu frunzele din crâng,
ce ne-au fost pat în nopţile supreme...

Dă-mi astăzi o putere s-adun râuri ce curg,
şi să le pun în palma ta cea fină,
Să-mi fii nemărginirea aceluiaşi amurg,
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină ...

De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost,
de necrezut îmi pare azi durerea.
Zile şi nopţi, nebune, vor trece fără rost
spre miazănoapte alungând tăcerea...

S-a stins uşor sărutul, dar noaptea n-a-nghiţit
puterea lui ... e-n frunzele din crâng ...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
iubeşte-mă, nu mă lăsa să plâng !
                      Mariana Eftimie Kabbout

Nimeni nu stie

Ascunde-te de clipa când moartea va veni

Şi va dori să-ţi calce destinul în picioare,

Nu-ţi fie teamă-atunci şi nici de ce va fi

Chiar dincolo de ea ... se spune că nu doare...

Mă-ntreb cum vine asta şi cine-a reuşit,

De-acolo revenind să ne mai poată spune

Că-n ceruri este raiul ce ieri şi l-a dorit,

Şi-atunci am să-l întreb : de ce-ai venit, nebune ?

Lăsat-ai paradisul pentru infernul dens,

De parc-ai fi crezut c-aici sunt flori şi miere...

Chiar ai uitat de unde plecat-ai fără sens

Uitând să spui măcar un scurt ”la revedere”

Nu teamă port în suflet ci numai mi-aş dori

Să ştiu ce simte omul atunci când moartea vine.

Cu preţu-acestei vieţi o clipă aş plăti,

Ca să mai am puterea de-a lua ceva cu mine

Râmân cu-a mea părere, că nimeni azi nu ştie,

Ce simte omu-n ceasul când inima-i va sta...

Prea multă raţiune scăldată-i în prostie,

Încât până şi moartea refuză să ne ia !

            Mariana Eftimie Kabbout

Eu, cea a nimanui....

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui.

Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte...

Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui,

Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte.

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu...

E viaţa asta scurtă pe care n-am să pot

S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu,

Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot.

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată,

Căci sunt a nimănui... a mea încă mai sunt...

De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată,

Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt.

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care

M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi...

Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare ?

De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi ?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui..

Şi-n clipa cea din urmă să uiţi c-am existat !

Aşa cum ştii că totul are un loc al lui,

În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat ...

                Mariana Eftimie Kabbout

Doar o privire

Doar o privire nu-i de-ajuns să afli tot ce-n suflet e ,

Nu e destul nici un răspuns atunci când te întrebi de ce...

Sânge fierbinte-n vene ai dar uneori ca gheaţa eşti,

O, tu, fugar necredincios, adu-ţi aminte că trăieşti !

În mreje ura ieri te-a prins şi-a dat cu tine de pământ,

Şi-abia atunci ai înţeles că risipit vei fi de vânt...

Prea plin de tine-ai fost mereu şi sclavi pe toţi tu îi numeai,

Dar să te uiţi la chipul tău întotdeauna refuzai !

Doar o privire nu-i de-ajuns să poţi afla durerea ce-i

Şi încetează să mai ţipi, cerul e gol... nu mai sunt zei !

Chiar nimeni nu-ţi va asculta căinţa, ruga sau ce-o fi,

E prea târziu acum să plângi, pierdut-ai totul într-o zi !

Plutesc păcate-n urma ta asemeni unui nor de fum,

Printre năluci, ca un neghiob vei rătăci mereu de-acum...

Prostia-ţi mare a umplut paharul care azi s-a spart,

Doar spre iertare mai e drum, eşti pregătit ? fii gata... start !

                                    Mariana Eftimie Kabbout

TE IUBESC FARA CUVINTE......

Când nu îţi spun cã te iubesc, sã ştii cã te iubesc mai mult ...

Eşti un parfum sublim ce-l simt, fãrã cuvinte ...

E uneori prea greu de spus, prefer sã tac şi sã ascult,

Când numãr printre picãturi vechi jurãminte...

Când uit sã-ţi spun cã te iubesc, sã nu tresari în visul tãu

Şi sã nu crezi cã te-am pierdut printr-o uitare …

Secundã-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu,

Prin întunericul prea dens, te-mbrac în soare.

Când nu ţi-am spus cã te iubesc, te-am mai iubit încã odatã,

Şi neştiind cã te ador mi-ai plâns în braţe ...

Smaraldul trist din ochii tãi m-a tot strigat ca altadatã,

Lãsând durerea ce-o simţeai sã mã agaţe...

Când nu-ţi voi spune te iubesc, sã ştii cã te iubesc din nou

Şi-ţi scriu pe buze un sãrut ce nu te minte,

Nu mã-nvãţa cum sã te chem în noapte cu al meu ecou !

Eu ştiu sã-ţi spun cã te iubesc ... fãrã cuvinte ...

                                               Mariana Eftimie Kabbout

Gaseste-mi pasii...

Gãseşte-mi paşii pe stãncile bãtrâne
şi doar atunci vei şti cã am plecat ...

Nu e un joc al dragostei nebune,
lipsesc demult, dar nici nu ţi-a pãsat.

Priveşte-ţi chipul în oglinda vieţii
şi vezi ce-a mai rãmas din el acum,

E prea pãtat de semnele tristeţii
ce-au dat nãvalã-n viaţa ta, oricum ...

Sã plângi, strigând spre cer şi sã te doarã...
durerea sã ţi-o spargi de-acele stânci...

Gãseşte-mi paşii trişti din acea searã.
Vei şti cã am plecat cu-adevãrat, atunci ...

Pe stânci mai sunt şi azi doar flori de gheaţã
şi-i frig pe mal, ca-ntr-un castel pustiu,

Sãrutul meu ţi-ar da o nouã viaţã,
dar l-ai gonit atunci şi-i prea târziu.

Gãseşte-mi paşii pe stâncile bãtrâne.
Numai atunci vei şti cã am plecat.

Pãstreaz-aroma dragostei nebune
ce ne-a unit, apoi, ne-a-mprãştiat...

Stai pe nisip, cerşind doar o privire.
Ţi-e teamã sã mã cauţi sus, pe stânci ...

Mai crezi şi-acum cã este doar o glumã
şi n-am plecat cu-adevãrat atunci ...

Dar marea mi-a rãmas prietenã bunã
şi-mi va pãstra în ea secretul trist,

Te va cuprinde-n vis cu-a ei furtunã
şi îţi va aminti cã mai exist.

Gãseşte-mi paşii printre stropi de gheaţã,
pe-acele stânci pe care am pãşit,

Vei şti atunci cã am plecat, iubite ...
şi doar atunci vei şti cât m-ai rãnit ...

                                                                              Mariana Eftimie Kabbout

Siriu.....

Drumul e lung......dar imi place !!!

Încercăm să fugim de ceva ne-nţeles,

Mă-ntreb ne-ncetat ,de ce tu ai ales,
Un drum greu de parcurs, sinuos,
Cu liane capcană, de sus până jos.


Dar îmi spui că e-un drum efemer,
Un drum cu poteci pline de mister,
Meditezi cât s-ajungă din zi până-n noapte,
Pentru viaţa pe fugă, inundată de fapte.


Desenezi cu iubire sărutul ceresc,
Lacrimi sângerânde pe obraz se ivesc,
Mi le ştergi, le săruţi
Şi-mi zâmbeşti , nu te-ncrunţi.


Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles,
Eu mă uit inocent şi cu mare uimire,
Către sufletul plin de atâta iubire.


O iubire curată , ce-mi spune
Repetat, cu tot dragul, pe nume,
Şi mă-mbată de vrajă , de dor,
De nelinişti ,de-un tainic fior.


Fior ce nu ştie acum ce să facă,
Decât să aştepte precum sabia-n teacă,
O sabie ce taie atunci când se-nalţă,
O venă, un suflet, o inimă-n viaţă.


O taie cu dragostea ce străluceşte,
In ochii iubitei de-atâta poveste,
Poveste de-amor ce o ţes astă seară,
Ce-mi cântă iubirea şi te-nfioară.


Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting. Geanina Lisandru

Povestea de iubire a unui copac

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el.Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele.Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

                           

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept”. Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?”

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani”. Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o”. Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani”.

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza-ma”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte”.

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine”.

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?”

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa”.

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor”.

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp”.

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta”.

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.

Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.

O relatie la distanta

Daca exista iubire, vointa si incredere, relatiile la distanta pot rezista. Se spune ca ochii care nu se vad se uita, insa cand exista toate lucrurile enumerate mai jos, zicala nu mai are nici o relevanta. In ziua de astazi exista internet, webcam, telefon si daca stii ca “distanta” asta e limitata de timp… chiar merita sa incerci!

Important este sa nu uiti ca fara incredere nu poti duce o relatie de acest tip. In fiecare moment poate face orice altceva decat ce iti spune si tu nu poti afla... Daca ai incredere in persoana iubita e cu totul altfel.

Nu e simpla relatia la distanta, insa pana la urma nicio relatie nu este simpla. Cand exista incredere, comunicare, cand sunt zile in care te gandesti cat de mult ai vrea sa fie langa tine, sa-l imbratisezi, cand simti ca merita, atunci...DRAGOSTEA CERE SACRIFICII!

Majoritatea relatiilor la distanta incep pe internet. Frumusetea acestui inceput este ca ai posibilitatea sa fii deschis si sa ii spui celuilalt tot ce ai pe suflet. Urmeaza schimbul de poze, impartasirea de idei, pasiuni si primele certuri.

Ca relatia sa dureze, trebuie sa existe un interes comun, atractia psihica nefiind intotdeauna suficienta. Distanta nu este neaparat rea, ci depinde ce faci atat timp cat ea exista. Cum te raportezi la ea ca sa eviti consecintele care tin de legile de relationare interumane.

Multi credem ca nu suntem facuti pentru relatiile la distanta, dar viata ne strecoara si astfel de experiente, poate pentru a ne pune la incercare sau poate pentru a ne incredinta noi provocari. O relatie la distanta trebuie luata in primul rand ca o provocare si nu ca pe ceva ingrozitor, o problema imposibil de rezolvat. Ea prezinta diverse avantaje si dezavantaje.

Avantajele relatiei la distanta

Printre avantaje, as enumera faptul ca acorzi mai mult timp pentru a comunica cu persoana iubita, ii dedici atentia si tot timpul liber, va povestiti mai multe si va ascultati cu mai mult interes. Certurile sunt mai rare. Tehnologia va ajuta si ea sa aveti o comunicare in timp real. Trecerea timpului sporeste pasiunea, total opus decat in cuplurile care sunt impreuna fizic, zi de zi, pentru ca distanta nu lasa loc ca rutina sa se instaleze.

Dezavantajele relatiei la distanta

Neincrederea ce poate aparea incet, incet, pe masura ce timpul trece si voi nu va vedeti. Relatia la distanta nu poate dura la nesfarsit, indiferent cate planuri v-ati facut. Mai devreme sau mai tarziu, unul dintre cei doi trebuie sa renunte la distanta pentru a-si urma iubirea.

Oficial?.......Interzis?.....

Se spune ca in dragoste si-n razboi totul e permis. Se spune ca dragostea nu cunoste nici rusinea, nici rezerva, dragostea este a doi oameni care-si apartin unul altuia. Pe de alta parte, in iubirea adevarata, ratiunea nu-si mai are loc, daruiesti totul din tine fara sa te gandesti la consecinte sau la cum va evolua relatia pe viitor.

Daca exista regrete, nu mai este loc si pentru daruire. Iubirea este daruita,fara sa fie gandita dinainte! Despre iubirea dintre doi oameni s-ar putea scrie romane intregi. Despre iubirea fata de o alta persoana decat cea langa care ai stat o viata, la fel....Despre diferenta dintre statul de amanta si sotie, foarte multe...

A fi amanta sau a fi sotie?

De ce se rezumaa femeile la a fi amante cand ar putea fi sotii sau de ce se multumesc cu statutul de sotie cand pot fi si amante? Greu de explicat in cuvinte! Greu de exprimat si-n sentimente... Nu incerc sa emit judecati si nici nu pledez pentru vreuna din cele doua ipostaze. Nu vreau sa ridic degete acuzatoare spre amante si nici nu vreau sa compatimesc sotiile. Si amanta si sotia au parte de dragoste. Mai mult sau mai putin... Sub forme diferite!Femeile aleg sa fie amante din mai multe motive: fie din singuratate, fie ca le este frica de un angajament luat pe viata, fie din prea multa iubire, din nevoia de a se simti speciale sau pentru ca pur si simplu... adora sa fie amante. Pentru unele femei a fi amanta este o ipostaza flatanta. Au un motiv in plus pentru a fi mai atragatoare, mai sexy, se simt mai tinere, mai seducatoare, mai sigure pe ele... Au un motiv in plus ca sa fie mai feminine, sa fie ele insele. O amanta nu incearca sa-i fie pe plac partenerului depersonalizandu-se si calcandu-si in picioare principiile de-o viata. Ea place fiind ea insasi... fara sa incerce sa semene cu nimeni. Fara sa se compare cu altcineva. O amanta accepta mai greu compromisurile, iar atunci cand o face este apreciata mai mult decat o sotie. Spre deosebire de sotie, amanta are mai multa libertate. Este capricioasa si nu incearca sa ascunda asta. Iubeste mai mult si stie cum sa iubeasca. O demonstreaza din plin, fara sa exagereze in straduinte. Fara sa sufoce sau fara sa-si strige gelozia. Clipele petrecute cu el pot fi foarte scurte, dar foarte intense. Niciodata nu ajung si exista nerabdarea viitoarelor momente. O amanta traieste in asteptarea lor. Uneori o asteptare perpetua, dar care isi merita fiecare minut... In ipostaza de amanta nu te impiedici de cuvinte precum monotonie, dragoste stinsa sau obisnuinta. Totul e la fel de viu, pasionant si incitant ca-n prima zi.

Atentie insa! Se poate intampla ca amanta sa descopere ca acest joc de-a dragostea devine din ce in ce mai greu de purtat. Si mai periculos. Momentele cu el i se par din ce in ce mai scurte. In clipele in care are nevoie de el, de cuvintele lui de incurajare sau de gesturile lui de rasfat, acesta se intoarce la sotie sau la copii. Incet, incet isi doreste sa nu mai fie cealalta. Brusc vrea sa fi “ea”. Nu mai este dispusa sa-l imparta cu nimeni, cuvantul aventura nu-i mai da fiori pe sira spinarii. Isi doreste sa aiba ce are cealalta. Cuvantul “amanta” nu i se mai pare o provocare. Dragostea incepe sa o doara si sa ii provoace suferinta si tristete. Este satula de promisiuni de genul: “o sa o parasesc pentru ca vreau sa fiu cu tine, doar cu tine...” Este constienta ca, in cele mai multe cazuri, acest lucru nu se intampla niciodata.

Sotia, in schimb, se bucura de tot ceea ce-i lipseste unei amante. Este in permanenta alaturi de el. La bine si la rau. O sotie nu se limiteaza doar la statutul de amanta. Unele sotii stiu sa fie si amante. Si mame, si prietene si colege de suferinta si partenere in veselie... Unei sotii nu i se refuza iesiri in societate,de teama ca ar putea fi vazute de nu stiu cine. O sotie este prietena cu prietenii sotului sau, nu este ascunsa si tinuta ca un bibelou de portelan intr-o vitrina. O sotie nu primeste declaratii de dragoste fugitiv si pe ascuns. Toate cartile sunt puse pe fata din momentul semnarii actului minune. Se poate intampla insa ca la un moment dat sotia sa renunte la anumite lucruri care inainte constituiau deliciul lumii sale. Incepe sa se obisnuiasca cu el. Il cunoaste atat de bine si el o cunoaste atat de bine, incat apare certitudinea ca nu mai este nimic de descoperit. La inceput era si amanta, acum s-a obisnuit sa fie doar sotie... Este atat de sigura ca va avea parte de dragostea lui pana la adanci batraneti, incat nu mai cauta sa fie alta decat este. Infidelitatea-un moment crucial

IN CONCLUZIE...

Nu e usor sa treci peste infidelitate,dar uneori...partenerul chiar merita o a doua sansa!

Prieteni sau Iubiti?

Subiectul dragostei a fost examinat de filozofi, infrumusetat de poeti si inaltat de muzicieni de-a lungul secolelor. Dar suntem noi acum mult mai lamuriti decat am fost? Am priceput noi intr-adevar esenta a ceea ce inseamna sa iubesti? Dragostea este cea care ne face viata mai frumoasa, cea care ne imbunatateste starea de spirit. In continuare va prezentam cateva subiecte legate de iubire, viata de cuplu, prima iubire, etape prin care trebuie sa treaca orice relatie de dragoste.

Pot fi un baiat si o fata doar buni prieteni, fara implicatii sentimentale? Multi sunt de parere ca nu ai cum sa separiprietenia de sentimente. La intrebarea "Poti avea o relatie de prietenie care sa nu implice sentimente?"putem raspunde, ca intr-o relatie pot sa nu existe sentimente fata de celalalt dar aceea nu este o relatie de prietenie ci una de amicitie. Exista o imensa diferenta intre amicitie si prietenie. Intr-o relatie de prietenie este imposibil sa nu fie incluse si sentimente si cel mai banal si inevitabil ar fi acela de simpatie fata de prietenul sau prietena ta.Prietenia este cea mai importanta intr-o relatie. Si e bine sa invatam sa ne facem prieteni de sex opus inainte de a incepe o relatie: sa studiezi sa vezi care sunt particularitatile lor si apoi sa stii la ce sa te astepti, sau sa stii cand ai gasit ceea ce cautai. Nu cred ca exista casatorie fericita, daca cei doi parteneri nu sunt in primul rand prieteni de nadejde, ci doar iubiti. Dupa ce dragostea pasionala se stinge ramane prietenia.

In orice prietenie/amicitie/relatie cei doi sunt legati prin ceva. Acel ceva poate varia de la facutul temelor pentru elevi pana la parteneri de afacere, un grad de rudenie, etc. Exista un ceva pe nume "sexualitate". Sexualitatea si tot ce tine de ea (sentimente, trairi, etc.) se manifesta (sau asa ar trebui sa fie) doar intr-o relatie de casatorie sau in vederea casatoriei in mod exclusiv. Toate celelalte relatii implica orice altceva numaisexualitate nu. De amintit ca intre toate relatiile unei persoane exista o ierarhie bine stabilita. Daca oricare doua relatii sunt clar detasate atunci nu vor fi conflicte.

Un cuplu pentru a avea o relatie reusita trebuie sa conteze unul pe altul in momentele cheie, sa se asculte unul pe altul, sa se stimuleze unul pe altul, sa isi respecte promisiunile facute unul fata de altul. Sa isi mentina amandoi mediul intim de care au nevoie, fara a da buzna in viata celuilalt, pentru ca exact acest mediu personal ii face sa se simta liberi in casnicie. Sa isi continue viata pe care o aveau inainte decasatorie, fara sa intervina asupra celuilalt cu forta, ci doar daca este "invitat". Trebuie sa se distreze, sa discute, sa isi largeasca orizonturile intelectual cu tot ce e mai nou. Sa nu uite niciodata sa rada si sa incerce sa treaca peste orice impas cu simtul umorului, fara a se ingrijora fara motive.

Daca vor fi buni prieteni, buni colaboratori, sprijin de nadejde la nevoie si mai ales daca isi vor intelege nevoia de spatiu, aceasta relatie poate merge departe, dar daca se vor lasa atrasi de o viata simpla, fara idealuri si supusa unui regim limitativ, relatia va muri fara indoiala.

Intr-un cuplu trebuie sa invete amandoi sa treaca cu vederea piedicile care ii tin in loc si sa urmareasca telul, nu modul de a ajunge acolo. Sa se sprijine reciproc tot timpul, sa invete lectia altruismului, uitand de dorintele personale pentru binele celuilalt. Trebuie sa-si respecte reciproc libertatea, spatiul, timpul liber, mediul de cunostinte, sa invete sa se descurce fiecare si independent, fara a se sufoca prea mult unul pe celalalt. Toate acestea reprezinta cheia succesului pentru un cuplu.