Gaseste-mi pasii...

Gãseşte-mi paşii pe stãncile bãtrâne
şi doar atunci vei şti cã am plecat ...

Nu e un joc al dragostei nebune,
lipsesc demult, dar nici nu ţi-a pãsat.

Priveşte-ţi chipul în oglinda vieţii
şi vezi ce-a mai rãmas din el acum,

E prea pãtat de semnele tristeţii
ce-au dat nãvalã-n viaţa ta, oricum ...

Sã plângi, strigând spre cer şi sã te doarã...
durerea sã ţi-o spargi de-acele stânci...

Gãseşte-mi paşii trişti din acea searã.
Vei şti cã am plecat cu-adevãrat, atunci ...

Pe stânci mai sunt şi azi doar flori de gheaţã
şi-i frig pe mal, ca-ntr-un castel pustiu,

Sãrutul meu ţi-ar da o nouã viaţã,
dar l-ai gonit atunci şi-i prea târziu.

Gãseşte-mi paşii pe stâncile bãtrâne.
Numai atunci vei şti cã am plecat.

Pãstreaz-aroma dragostei nebune
ce ne-a unit, apoi, ne-a-mprãştiat...

Stai pe nisip, cerşind doar o privire.
Ţi-e teamã sã mã cauţi sus, pe stânci ...

Mai crezi şi-acum cã este doar o glumã
şi n-am plecat cu-adevãrat atunci ...

Dar marea mi-a rãmas prietenã bunã
şi-mi va pãstra în ea secretul trist,

Te va cuprinde-n vis cu-a ei furtunã
şi îţi va aminti cã mai exist.

Gãseşte-mi paşii printre stropi de gheaţã,
pe-acele stânci pe care am pãşit,

Vei şti atunci cã am plecat, iubite ...
şi doar atunci vei şti cât m-ai rãnit ...

                                                                              Mariana Eftimie Kabbout