Mi-am invelit visele sub patura tristetii, nereusind sa mangai durerea din sufletul celor apropiati. Lacrimile mele sunt uneori atat de amare pentru ca nu am stiut sa spun ce ma doare. Nu-s mai presus pentru ca stiu sa plang, nici mai prejos pentru ca o fac in taina. De cate ori ma doare-o apasare, privesc in mine, cautand raspunsuri, desi nu le gasesc de fiecare data. La jumatatea noptii, la jumatatea vietii purced catre granita dintre vis si realitate. Fii copacul meu cu vise sa pot, dupa ce-mi unesc mainile in rugaciune spre cautarea iertarii, sa-mi sprijin fruntea de tine, sa-ti vorbesc despre visele unor lacrimi, despre timpuri in care te cautam pe tine, stiind ca in palmele tale voi fi mereu ascunsa de tristete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu