Cu fiecare clipa care trece simt ca am mai murit cu o zi... cu fiecare rand scris am mai adaugat ceva la ceea ce aveam de spus. Oare cate cuvinte nerostite vor ramane in siragul gandurilor mele, in lupta cu necrutatorul timp? De ce ne este uneori atat de teama de a spune ceea ce simtim, ceea ce gandim? Viata trece cu o viteza uimitoare... poate ca e momentul de a nu mai lasa cuvintele sa se mai piarda, de a avea increderea si forta de a spune lucrurilor pe nume. Adun din fiecare lacrima litere, una cate una... timpul imi arata ca speranta inca mai traieste... sufletul meu o tine in viata. Cuvintele spun ca voi gasi ceea ce caut la momentul potrivit. Stiu doar ca fara tine... e frig, atat de frig... la mine-n suflet... si pustiu. Simt cum pe fata mi se preling lacrimi dese si dulci, vrand, sa-mi imbrace fiinta in necuvinte cu urme de dor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu