Visul, speranta fac parte din viata mea. Am deschis si am inchis usi ale sufletului in secunde, ani, lacrimi si zambete. Am trait toata viata sub semnului neintelesului amar, ca sa pot sa-mi strabat restul drumului prin viata, avand curaj sa spun ce simt. Nu ma tem sa spun "te iubesc", nu mi-e rusine sa spun adesea "iarta-ma". Sunt lucruri care se vad cu ochii, se pot simti cu inima, dar nu se pot exprima in cuvinte. Suntem ca niste frunze in vant... gresesc ca as vrea sa fiu ultima frunza care atinge pamantul? Inchid ochii si ma las purtata de vant. Gandul neinfricat si neobosit cutreiera cararile infinitului si intorcandu-se acoperit de pulberea stelelor, tine nestinsa flacara pasiunii de a intelege, de a iubi. As vrea sa poposesc in palma ta... cu mintea goala, fara nimic, doar eu cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu