Minciuna si indiferenta ma dor cel mai rau. De ce mint oamenii? De ce n-au coloana vertebrala? Oare de ce e atat de greu ca da sa fie DA si nu sa fie NU? De ce atatea ascunzisuri si de ce atatia de "asa vreau eu"? A disparut sinceritatea? Unde-s oamenii care sa merite? Care sa daruiasca? Carora sa le pese de seamanul sau. Am ras si am plans, am sperat, am visat, am pus intrebari si am primit raspunsuri(sau nu), am pus intrebari si am ramas cu incertitudinea, am iubit si am fost iubita, am simtit si am fost dezamagita...
Dar asta e viata.Dar stau sa ma intreb daca e normal, ca atunci cand iubesti sa nu-ti pese ca faci compromisuri, sa uiti de orgoliu si de sfaturile tuturor, sa-ti urmezi doar imboldurile launtrice?
Trebuie sa ne consolam cu gandul ca in viata suferim, dar sigur avem si bucurii si e bine sa pastram vie amintirea acelor bucurii, pentru ca ele sunt balsamul sufletului nostru. Nu exista aceasta dragoste adevarata? Ca totul e un simplu interes? Ca oricat ai incerca sa multumesti, cineva tot va fi nemultumit? Destinul nu se schimba si daca iti este dat sa nu fii iubit, orice ai alege, orice ai spera si orice ai face pentru asta, nu vei fi iubit niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu