Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovarata;
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Si inima, hranita, porneste rar sa bata,
Cu sange alb de visuri si de melancolii ...
La geamul meu sta noaptea si vrea sa intre-n casa,
In carnea ei de neguri ard stele mari de foc;
Cum n-o poate cuprinde camara ce m-apasa,
Ma scol si suflu-n ganduri si-n noaptea mea-i fac loc.
Ea intra si taraste alaiul tot afara:
Se umfla-n mine ape, trec turme de tigai
Si aburii launtrici iau chip de primavara,
Cu sani rotunzi de maguri si coapse moi de vai.
Sosesc, scapati si teferi din cuscile-ntristarii;
Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi,
Si sesurile mintii, miristile uitarii
Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.
Pe dealurile vremii ierneaza neaua inca;
Dar canta gura dulce a vantului de sud,
Momita, gheata-si crapa pleoapa ei de stanca,
Surade si pe gingeni si-a prins sarutul crud.
Cand pururi vesnicia vorbeste numa-n soapte,
De unde-atata fosnet si susure si sfada?
Ma plec, ascult in mine prin sufleteasca noapte
Si-aud cum se dezbraca pamantul de zapada.
Vasile Voiculescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu