Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,

dar e nespus de trist si de ciudat

sa simti c-asemeni unui fir subtire

ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,

caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut

de-ti vine sa pornesti, de altii intreband

de-au fost aievea cele ce-au trecut.

Iubeste cald, intotdeauna,

Chiar si pe cel ce te-a ranit.

Ca n-ai iubit vei plange-odata,

Dar n-ai sa plangi c-ai prea iubit!

Jucăria

Dusman grozav e timpul, mi se pare

acuma ca si când te-as fi visat,

cum poate mai viseaza cate-o floare

pamantul, iarna, dupa ce-a-nghetat.

Iubirea noastra astfel a trecut,

ca dâra luminoasa-a unei stele,

si bezna-n urma ei s-a refacut,

de-mi pare steaua fericirii mele,

ca niciodata n-ar fi stralucit.

Si nu mai stiu acuma dac-am stat

cu tine, daca-n pieptul tau iubit

eu inima-ntr-o zi ti-am ascultat.

Cuvintele pe care le rosteai,

din departari de basm rasuna parca,

pentru ca mierea tot acelui grai,

langa urechea alteia le-ncearca.

Din ce în ce mai subred e sub pas

pamantul amintirilor si-mi pare

ca dintr-un vis frumos mi-au mai ramas

franturi ciudate si stralucitoare.

Zadarnic intre ele să le leg

incerc acuma, fiindca nu se poate

din cioburi vasul să-l mai faci intreg,

si tristă surăzând mă joc cu toate

aducerile-aminte la un loc,

ca un copil cu jucaria care,

i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,

pentru ca alta mai frumoasă n-are.

Luminile orasului demult sunt stinse toate

Si vantul la ferestre bate necontenit.

Doar mie sufletul a adormi nu poate

Si inima nu vrea sa bata linistit.

Cum suna glasul dragostei oare

Ca parca-aud in suflet oftat dupa oftat

Si pieptul arde si atat de tare doare

Si inima mea bate cu glas indurerat.

Afara sufla vantul cu mai mare putere

Si-aud furtuna care acum se-ncinge

Ciudat cum suna ploaia, un ropot de durere

Sunt singur in odaie si ma pornesc a plange.

Te-am cunoscut in clipe triste

Cand sufletu-mi era pustiu

Si m-am indragostit de tine

Fara sa vreau, fara sa stiu.

O vorba numai de mi-ai spune,

La glasul tau as tresari
Si toate legile din lume

Calcandu-le, eu te-as iubi!

De m-ai intreba pe mine

Aud soapte la ureche,

Este-o zarva-asurzitoare,

Iar o melodie veche

Se usuca ca o floare

Si un strop de fericire

Rade-n sufletu-mi nebun,

Naste-n chinuri a uimire:

Acel strop nu este bun!

De m-ai intreba pe mine

Ce as face sa te-ajut,

M-as uita bolnav la tine

Ca sa vad: ce ai avut?

Si prin ceata se ridica

Un nimic cat toata lumea,

Caci traiesti o viata mica

Si n-apuci sa atingi culmea.

S-apoi iar te-ntorci la mine

Sa ma-ntrebi: ce este bine?

Dar s-astepti o viata-ntreaga

Si-a mea minte o sa dreaga

Doar o mare de minciuni

Ravasite de furtuni.