Timpul isi cere tributul de frumusete. Nu scapa cine poate, de fapt nu scapa nimeni. Sufletul se incarca uneori pana la limita, iar dincolo de limite nu mai gasesti puterea inceputului, intensitatea mersului mai departe. Ingerii nu se mai joaca in preajma ta, ingerii merg cu capul aplecat in spatele tau, veghindu-ti soarta. Frumusetea vine insa, din sufletul meu. Avem dreptul sa lasam frumusetea pe mana timpului, dar nu avem voie sa imbatranim... ii spun adesea sufletului meu. Nu am dreptul sa renunt, sa las capul in jos, nu am voie sa vad linia orizontului de mai departe. Frumusetea este in mine, in ceilalti. Oamenii imi amintesc acest lucru zi de zi. Iar ea... iubirea, este ultima mea speranta de fericire... mi-o repeta adesea sufletul meu.